- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (03.12.2018, 18:05)
- Diana Grigore
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senatul a respins moţiunea simplă a Opoziţiei împotriva ministrului Turismului
Senatul a respins, în plenul de luni, moţiunea simplă prin care PNL şi USR au cerut demisia din funcţie a ministrului Turismului, Bogdan Trif. Acesta a spus, în cadrul dezbaterilor, că a fost investită în domeniu, până la începutul anului 2018, suma de un miliard de lei.
Urmărește
617 afișări
Senatul a respins moţiunea simplă a Opoziţiei împotriva ministrului Turismului
Au fost înregistrate 40 voturi "pentru" şi 76 "împotrivă". Votul electronic a fost secret.
Trif a acuzat Opoziţia, în cadrul dezbaterilor, că minte atunci când susţine că România nu este promovată ca destinaţie turistică.
„Stimaţi semnatari ai petiţiei, de ce minţiţi când spuneţi că nu promovăm România ca destinaţie turistică? Acum şi atunci cum vă explicaţi statisticile referitoare la creşterea numărului de turişti? Să luăm exemplu ultima lună pentru care există datele statistice ale INS: septembrie 2018 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2017 – o creştere de aproape 10%. Cum vă explicaţi că aceste date statistice comparativ cu anul trecut vorbesc numai despre creştere? (...) Voucherele de vacanţă s-au dovedit a fi cel mai important sprijin acordat vreodată industriei de turism de la revoluţie încoace. Un miliard de lei a ajuns în turism până la începutul anului 2018. Cred că nu este o surpriză pentru dvs să vă spun că aceşti bani vor reintra în economia ţării. (...) Aceste vouchere de vacanţă au putut fi folosite doar pe teritoriul României, deci am încurajat şi asigurat turismul în România”, a declarat Bogdan Trif, în cadrul dezbaterii moţiunii simple, luni în plenul Senatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Ministrul i-a acuzat pe semnatarii moţiunii simple, parlamentari ai PNL şi USR, că au încurcat conţinutul ordonanţelor.
"Reprezentanţii PNL şi USR sunt de părere că noi nu avem turism în România. Dacă tot vorbim despre reprezentanţii PNL şi USR şi cer astăzi socoteală în ceea ce ăriveşte activitatea Ministerului Turismului, aş avea rugămintea să purtăm un dialog normal. Înainte de toate domnilor semnatari ai petiţiei studiaţi legislaţia României pentru a identifica aşa zisele probleme în acest sistem. În moţiunea pe care aţi redactat-o vorbiţi despre OUG 46/2017 şi faceţi referire la organizaţiile de management al destinaţiilor. Vă spun cu dragă inimă că vă aflaţi în eroare. OUG 46/2017 se referă la modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, nu la organizaea OED-urilor. Cu tot respectul pentru cei care au compus textul acestei moţiuni, dar habar nu aveţi ce aţi scris în acest document", a completat Trif.
De asemenea, ministrul de resort a susţinut că semnatarii moţiunii simple critică pachetele de călătorii, cu toate că au votat în Parlament în favoarea acestei legi.
"În plus aţi reuşit performanţa de a critica în textul moţiunii ceea ce dvs aţi votat cu două mâini. Vă reamintesc că pe 31 octombrie Senatul României a votat în unanimitate OUG nr. 2/2018 privind garantarea pachetelor de călătorie şi serviciilor de călătorie asociate. Este chiar ordonanţa care prevede garantarea, protecţia 100% pentru turiştii care achiziţionează pachetele de călătorie de la agenţiile de turism stabilite pe teritoriul României şi pe care dvs o criticaţi. Eu doar întreb, când aţi greşit stimaţi semnatari ai petiţiei, când aţi votat sau când aţi criticat? Este sau nu o fractură de logică în acest caz?", a conchis Bogdan Trif.
Moţiunea simplă împotriva lui Bogdan Trif a fost depusă de PNL şi USR pe data de 28 noiembrie.
Textul moţiunii simple a fost citit, în plenul de luni al Senatului, de către liberalul Mircea Cazan.
"În lăudatul Program de Guvernare al PSD, turismului românesc i se alocau o serie de promisiuni, care au rămas neonorate. Se vorbea, în anul 2016, despre şansa României de „a crea mai multe locuri de muncă şi de a aduce mai multe resurse la bugetul de stat prin promovarea unei strategii de dezvoltare a turismului”. Conform statisticilor, deşi ţara noastră înregistrează încasări din turism de 2,24 miliarde de euro, românii cheltuie în străinătate pentru servicii similare 3,12 miliarde de euro. Acest lucru se întâmplă pentru că România exportă turişti, cetăţenii români preferând, anul trecut, destinaţiile externe în detrimentul destinaţiilor interne. Cu toate că avem un Minister al Turismului, promovarea este aproape inexistentă.
La nivel declarativ, turismul figurează între cele 10 sectoare economice prioritare în “Strategia Naţională de Competitivitate a României 2015-2020″, însă performanţele reale în acest domeniu, vital pentru dezvoltarea ţării, ne-au poziţionat abia pe locul 68 în lume. Ne confruntăm cu un paradox absurd, în condiţiile în care ţara noastră are atâtea de oferit călătorului, dar nu ştim să exploatăm potenţialul.”, arată liberalii în textul moţiunii.
Parlamentarii PNL susţin că acţiunile ministrului Bogdan Trif, de la preluarea mandatului şi până în prezent, doar înrăutăţesc climatul economic din domeniul turismului.
"Legea prin care se aprobau prevederile OUG 46/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei, nu respectă recomandările Organizaţiei Mondiale a Turismului, propunerile mediului de afaceri din turism şi a societăţii civile. Prin textul introdus în proiectul de Lege a Turismului se vor elimina din procesul de decizie la nivelul destinaţiei turistice entităţi cu aport însemnat la dezvoltarea şi promovarea destinaţiei turistice, cum ar fi ONG-urile, aeroporturile, companiile de transport şi media din turism, transformând Organizaţiile de Management al Destinaţiei în societăţi pe acţiuni, ca mod de luare a deciziei. 17 asociaţii de turism v-au transmis un punct de vedere cu privire la OMD –uri, făcând referire inclusiv la obligativitatea de a promova România prin parteneriat public-privat. Nu numai că nu aţi răspuns solicitărilor, domnule ministru, dar aţi ales să ignoraţi total opinii pertinente din partea celor care încearcă să pună umărul la dezvoltarea turismului autohton”, conform sursei meţionate.
PNL a atras atenţia că ministrul Bogdan Trif nu a avut o poziţie clară faţă de propunerea PSD de menţinere începând cu 1 ianuarie 2019, a voucherelor de vacanţă.
"Continuarea utilizării acestor vouchere a fost anunţată în urma presiunii factorilor implicaţi. Menţionăm că aceste tichete au fost introduse la cererea mediului de afaceri din România, în vederea stimulării cererii pentru destinaţiile din România, proiect susţinut constant de PNL. De asemenea, ministrul Bogdan Trif nu a luat nicio masură pentru a înlătura elementele de discriminare în acordarea de vouchere de vacanţă, între angajaţii din societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi societăţile comerciale cu capital majoritar privat", precizează în moţiunea simplă.
Potrivit sursei citate ministrul Turismului, Bogdan Trif, nu a onorat promisiunea făcută de PSD în Programul de Guvernare, respectiv "înfiinţarea unui Centru national de învăţământ şi reînfiinţarea şcolilor de meserii, inclusiv a celor postliceale pentru formarea profesională a forţei de muncă în domeniul turismului".
Liberalii mai acuză că bilanţul prezentat, în vara acestui an, de ministrul Turismului a avut ca rezultat provocarea unui nou val de nemulţumiri din partea agenţilor economici din acest sector de activitate.
"Bogdan Trif, în loc să iniţieze un dialog cu factorii implicaţi, a ales să defăimeze întregul mediu de afaceri de profil şi să generalizeze cazuri izolate ale anumitor agenţi. După ostracizarea mediului business din turism a urmat aplicarea “pedepsei”, asigurarea cu 100% a pachetelor turistice oferite. Prin transpunerea directivei UE 2302/2015 cu privire la pachetele turistice, ministrul Bogdan Trif a stârnit nemulţumirea mediului de afaceri din zona agenţiilor de turism. Deşi au avut la dispoziţie 3 ani pentru a pregăti implementarea acestei directive, reprezentanţii PSD, cu atribuţii în turism, nu au creat cadrul necesar astfel încât să poată fi asigurată protecţia beneficiarilor de pachete achiziţionate din România, aşa cum prevede directiva 2302/2015", conform textului moţiunii simple.
Totodată, PNL a punctat că promovarea turistică a destinaţiilor din România lipseşte cu desăvârşire pe pieţele internaţionale şi arată neglijenţa instituţiilor guvernamentale faţă de acest important domeniu economic.
"Aceasta este una din cauzele numărului scăzut de turişti străini care vizitează ţara noastră. La acest capitol suntem în grupă cu Slovacia, Letonia şi Lituania (2-2.5 mil turişti/an), Estonia având peste 3 milioane de turişti străini în 2017. Există o deficienţă majoră în promovarea externă a României, iar activitatea domnului ministru Bogdan Trif a determinat o rectificare negativă a bugetului ministerului turismului de – 17.3 milioane lei. Oare aceşti bani nu puteau fi folosiţi în marketing turistic şi comunicare de brand pentru destinaţia România?", indică liberalii.
De altfel, în textul moţiunii simple, PNL atrage atenţia asupra faptului că, în septembrie 2018, Guvernul Dăncilă a aprobat un HG de modificare a HG 24/2017 cu privire la funcţionarea Ministerului Turismului şi că prin acest HG au fost înfiinţate 20 de birouri de promovare turistică externă a României, fiecare birou având câte doi ataşaţi de turism.
În acest context, liberalii i-au cerut ministrului Turismului să spună pe ce criterii a ajuns la cifra de 20 de birouri de reprezentare, respectiv pe ce strategie de marketing turistic şi comunicare de brand extern a folosit, ce pieţe externe doreşte să targheteze, ce evaluare a potenţialului de turişti de incoming există pe aceste pieţe.
Mai mult, liberalii i-au reproşat ministrului că deşi a promis că Legea Turismului va fi gata pana în noiembrie, aceasta abia a intrat în dezbatere publică, iar ecourile sunt negative.
"Activitatea domnului Ministru Bogdan Trif este marcată de o totală lipsă de transparenţă. Execuţia bugetară a ministerului turismului se opreşte în luna august…2017! Nu sunt actualizate pe site-ul ministerului turismului informaţii despre buget şi bilanţ, informaţiile financiare oprindu-se la nivelul lunii iunie 2017. Singura explicaţie plauzibilă este activitatea ZERO a ministrului Bogdan Trif, activitate ce nu prezintă impact în bilanţul ministerului turismului", conform sursei citate.
Liberalii au mai spus că ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, demonstrează pe zi ce trece că a conduce acest minister este o pălărie prea mare pentru el. PNL a cerut demisia ministrului Turismului, Bogdan Trif, din cauza "activităţii zero" de la Guvern.
"2018 este anul Centenarului României moderne! Pentru oricine a vizitat în acest an principalele destinaţii europene, nu a văzut nimic legat de România. Centenarul şi împlinirea a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial erau o ocazie potrivită de a promova România. Datorită activităţii ZERO a domnului Ministru Bogdan Trif, turismul românesc a mai ratat o oportunitate de a fi prezent, măcar, pe piaţa europeană.În contextul apropierii sărbătorii naţionale de 1 decembrie, un gest de demnitate şi dreptate al Parlamentului României ar fi retragerea sprijinului pentru Ministrul Turismului, domnul Bogdan Trif! Un ministru incompetent şi o ţară fără brand! Domnule ministru, dacă aveţi un dram de onoare, trebuie să vă daţi demisia!", au conchis liberalii.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Liderul deputaţilor PSD, despre plecările din partid: Majoritatea parlamentară PSD-ALDE va rezista
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe