Senatul adoptă proiectul Guvernului privind sistemul de coplată pentru unele servicii medicale

Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege propus de Guvern prin care se introduce sistemul de coplată pentru anumite servicii medicale, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Urmărește
5 afișări

Ei au adoptat, cu 53 de voturi "pentru" şi 51 de voturi "împotrivă" Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care a primit raport favorabil din partea Comisiei pentru sănătate publică.

Proiectul prevede introducerea tichetului moderator de sănătate pentru coplata unor servicii medicale în sisitemul asigurărilor sociale de sănătate. Executivul a argumentat că aceste modificări au drept scop creşterea resurselor financiare la nivelul sistemului, care să conducă la cointeresarea furnizorilor de a asigura servicii eficiente şi de calitate.

Iniţiatorul precizează că sumele încasate din coplată vor constitui venituri ale furnizorilor şi vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea calităţii serviciiilor medicale cât şi pentru achiziţionarea tichetului moderator de sănătate.

Potrivit proiectului, vor fi scutiţi de la coplată copiii până la 18 ani, tinerii între 18 şi 26 de ani - dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, studenţii care nu realizează venituri din muncă şi pensionarii cu venituri de până la 700 de lei pe lună.

În timpul dezbaterilor, senatorul PSD Ion Rotaru a acriticat proiectul, arătând că vine într-un moment nepotrivit, iar povara acestor biruri suplimentare se va resimţi în mod deosebit în buzunarele celor cu venituri reduse.

El a susţinut că introducerea coplăţii nu va rezolva problema subfinanţării sistemului şi că, astfel, pacienţii vor evita să se adreseze medicilor.

Senatorul PNL Paul Ichim a declarat că cele 370 de milioane de lei pe an care vor rezulta prin aplicarea acestei legi nu vor reuşi să acopere deficitul din sistemul sanitar. Liberalul a opinat că astfel pacienţii să vor adresa mai degrabă spitalelor, în caz de urgenţă, pentru a evita coplata.

În replică, senatorul PDL Iosif Secăşan a susţinut necesitatea introducerii coplăţii şi a tichetului moderator de sănătate care pot face dovada efectuării reale a serviciului de sănătate.

De asemenea, senatorul UDMR Tiberiu Gunthner a arătat că există din partea pulaţiei disponibilitatea de a contribui cu sume suplimentare pentru serviciile medicale.

El a amenţionat că acest sistem există în toate ţările europene şi că în ţările foste comuniste coplata funcţionează "la negru".

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici