Senatul decide ca pedepsele scriitorilor din penitenciare să fie reduse cu 20 de zile indiferent de numărul de lucrări

Publicat: 24 10. 2016, 18:07
Actualizat: 31 03. 2020, 23:20

Senatorii nu au reuşit să adopte raportul Comisiei juridice, care adoptase un amendament, iniţiat de Comisia pentru drepturile omului, care prevedea că persoanele private de libertate primesc o reducere a pedepsei de 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi nu 20 de zile indiferent de numărul cărţilor scrise în închisoare, aşa cum a decis Guvernul.

Supus la vot, nici proiectul de lege pentru aprobarea OUG nu a reuşit să cumuleze numărul de voturi necesare, dar nici proiectul de respingere al ordonanţei.

”O să redezbatem proiectul…”, a anunţat preşedintele de şedinţă, social-democratul Ioan Chelaru.

El a fost atenţionat de stafful tehnic că termenul de adoptare tacită în acest caz este 24 octombrie.

Senatul a fost primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Lucrările ştiinţifice publicate sau invenţiile şi inovaţiile brevetate de către o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de numărul acestora, se consideră maximum 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, a decis Guvernul la sfârşitul lunii iunie.