- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senatul plăteşte peste 6 milioane de lei pentru cazarea senatorilor la hotel
Senatul plăteşte 6.086.707,2 milioane de lei pentru serviciile de cazare hotelieră pentru senatori, conform unor anunţuri de atribuire publicate, vineri, pe site-ul e-licitatie.ro.
Senatul plăteşte peste 6 milioane de lei pentru cazarea senatorilor la hotel (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Potrivit unuia dintre anunţuri, Senatul a achiziţionat servicii de cazare hotelieră pentru membrii săi senatori în valoare de 1.480.550,4 lei. Contractul a fost atribuit firmei "Societatea companiilor hoteliere Grand SRL" din Calea 13 septembrie nr. 90, prin negociere, criteriul de selecţie fiind preţul cel mai scăzut. Valoarea finală a tranzacţiei este sub valoarea estimată iniţial, de 1.511.395,20 de lei. Durata contractului, atribuit la 15 martie, este de 10 luni, acesta neputând fi subcontractat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Senatul a încheiat de asemenea un contract cu firma SC Bucureşti Turism SA de pe Calea Victoriei nr. 63-81, având ca obiect servicii de cazare hotelieră a senatorilor în Capitală. Contractul are o valoare de 4.606.156,8 lei şi a fost încheiat prin negociere, criteriul de atribuire fiind de asemenea preţul cel mai scăzut. Data atriburii contractului este 1 martie, iar numărul de luni menţionat este de 10. Valoarea estimată iniţial a contractului a fost de 4.702.118, 40 de lei.
Conform Statutului deputaţilor şi senatorilor, parlamentarilor care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti li se asigură pe durata mandatului cazare gratuită sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuită, li se acordă, pe noapte, pe baza de declaraţie pe propria răspundere dată în condiţiile legii, 70% din tariful minim practicat de unităţile hoteliere şi care este achitat unui deputat sau senator.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO