Prima pagină » Politic » Lelia Munteanu: Jos labele de pe Vasilica!

Lelia Munteanu: Jos labele de pe Vasilica!

Vasilica Viorica Dăncilă e inepuizabilă. Guvernul României s-a transformat, cu Vasilica Viorica Dăncilă în frunte, într-un pasionant sitcom. Însă acolo nu e doar comic de situaţie, ci şi, din abundenţă, comic de limbaj şi comic de caracter.
Lelia Munteanu: Jos labele de pe Vasilica!
Lelia Munteanu
29 iul. 2018, 20:44, Politic

Astăzi, de pildă, într-un comunicat patriotico-lăcrămos despre Ziua Drapelului, a încurcat Blajul cu Alba Iulia, Câmpia Libertăţii cu Câmpia lui Horea. Ce mare lucru? A făcut-o din tot sufletul, în Anul Centenar pe care l-a decretat de 24 de luni!

E isteaţă de sparge: când, acum vreo două zile, aflată într-o vizită oficială, a declarat “Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi la Skopje, ca primul prim ministru care vizitează Macedonia”, omologului său Zoran Zaev i-a scăpat paharul din mână şi s-a făcut ţăndări. Bietul om nu s-a prins: Vasilica noastră a vrut să zică decât că, dintre toţi şefii de executiv femei de pe lumea asta, ea e piua-ntâi. Adică a ajuns prima.

N-o opriţi pe Vasilica! Are multe de spus.

Jos labele de pe Vasilica! Nu vă atingeţi de ea nici cu un fonem.

Mai rămân unii în pană de idei, alţii obosesc şi cedează. Vasilica e inepuizabilă.

Vasilica e tonică, Vasilica ne inspiră, Vasilica ne umple de încredere în viitor, Vasilica ne ţine cu sufletul la gură, ca un cooking show. Vasilica ne insuflă de optimism: nu s-a inventat încă inepţia pe care nu poate s-o spună.