Reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare şi cel al Guvernului au fost de acord cu retrimiterea la comisie a acestei ordonanţe, arătând că Executivul pregăteşte un nou act normativ privind schimbarea filosofiei de majorare şi de colectare a redevenţelor.
Liderul grupului PDL, Mircea Toader a declarat în plen că este important modul în care se aplică redevenţa pe petrol şi gaze şi că, în urma scandalului privind firma Sterling Resources, trebuie să se facă o adaptare a redevenţei.
Ordonanţa de urgenţă în baza căreia acordul dintre Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi compania Sterling pentru platformele din Marea Neagră a fost transformat din unul de explorare într-un acord de concesiune este încă la Parlament şi poate fi respinsă, a declarat, luni, premierul Emil Boc, la o dezbatere publică pe tema IMM-urilor.
El a cerut parlamentarilor să trateze "cu maximă responsabilitate" dezbaterile asupra acestei ordonanţe care a permis transformarea din punct de vedere legal a contractului încheiat în 1992 într-un contract de acord petrolier.
Citeşte şi:
Redevenţa petrolieră plătită de Sterling statului, cuprinsă între 3,5% şi 13,5%