Prima pagină » Politic » Motreanu: În cazul unei moţiuni de cenzură, miniştrii vor susţine programul de guvernare în Parlament

Motreanu: În cazul unei moţiuni de cenzură, miniştrii vor susţine programul de guvernare în Parlament

Secretarul general al PNL Dan Motreanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că PNL nu va negocia cu PSD un alt program de guvernare şi că, în cazul unei moţiuni, miniştrii Cabinetului Tăriceanu vor fi obligaţi să vină în faţa comisiilor parlamentare de specialitate pentru a susţine programul de guvernare.
Motreanu: În cazul unei moţiuni de cenzură, miniştrii vor susţine programul de guvernare în Parlament
15 aug. 2007, 16:40, Politic

„PNL nu va negocia cu PSD un alt program de guvernare. Guvernul Tăriceanu a primit votul de învestitură şi în 2004 şi în 2007 pe un program de guvernare care conţine şi elemente de stânga, cum ar fi politicile sociale. Reamintesc faptul că programul Alianţei DA cu care Guvernul Tăriceanu şi-a început mandatul a fost întocmit de către liberali cu PD-iştii, la acea vreme, aceştia fiind de stânga. Ca urmare, programul este unul complementar, având şi elemente de dreapta, cum ar fi cota unică de impozitare, dar şi elemente de stânga pe care le-am pus în practică, cel mai important fiind creşterea pensiilor”, a declarat, miercuri, Motreanu.

Potrivit secretarului general al PNL, fiecare ministru al Cabinetului Tăriceanu va trebui să vină la începutul sesiunii parlamentare în Parlament, în cazul depunerii unei moţiuni de cenzură, pentru a-i convinge pe senatorii şi deputaţii din comisiile de specialitate cu privire la programul de guvernare.

„PNL este decis să guverneze în continuare pe acest program şi, în eventualitatea unei moţiuni de cenzură, miniştrii Cabinetului Tăriceanu vor trebui să vină în faţa comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru a susţine programul de guvernare şi pentru a-i convinge pe reprezentanţii tuturor partidelor, inclusiv pe cei ai PD sau PSD”, a mai spus deputatul liberal.

Totodată, el a precizat că o eventuală moţiune de cenzură introdusă de PSD ar fi rezultatul unei „înţelegeri” între social-democraţi şi formaţiunea condusă de Emil Boc.