Sergiu Andon: Eu, dacă aş fi naşul lui Nicolicea, l-aş deznăşi

Preşedintele Comisiei juridice, Sergiu Andon (PC), l-a acuzat, joi, pe deputatul PSD Eugen Nicolicea de "greşeli grave", comise prin participarea acestuia la lucrările subcomisiei privind cazul Mitrea, având în vedere că nu i-a informat pe deputaţi că este finul lui Miron Mitrea.

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului Sergiu Andon: Eu, dacă aş fi naşul lui Nicolicea, l-aş deznăşi

Sergiu Andon: Eu, dacă aş fi naşul lui Nicolicea, l-aş deznăşi (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt mulţumit că s-a lucrat repede, că ajungem uşor la un conţinut comun al raportului şi nu trebuie să facem fiecare câte un raport, dar dezavuăm şi între noi am criticat chiar cu vehemenţă ieşirea total necontrolată, neavenită, fără discernământ a deputatuui Eugen Nicolicea care a venit ieri (miercuri - n.r.) în comisie împuternicit de grupul parlamentar al PSD pentru a ţine locul vicepreşedintelui Florin Iordache, membru de drept al comisiei, şi ne-a ajutat să meargă lucrările înainte", a spus Andon.

"Prima greşeală de neiertat este că ne-a ascuns că e în relaţie mai specială cu domnul Mitrea, respectiv că e finul lui. A doua greşeală foarte gravă este că, deşi noi ceilalţi respectăm de dragul lucrărilor silentio stampa, el s-a dus la o emisiune de televiziune, fără să aibă împuternicirea comisiei în acest sens, nici măcar membru de drept nu era, era numai pentru o zi", a susţinut Sergiu Andon.

El a precizat că Nicolicea a făcut şi o a treia eroare, menţionând că se pare că "s-a prezentat acolo ca să inducă un anumit rezultat, o anumită imagine, despre deputatul în cauză", ceea ce nu este corect.

"Eu, dacă aş fi naşul lui Nicolicea, l-aş deznăşi, pentru că îi face un rău şi domnului Mitrea. Nu aşa se apără reputaţia domnului Mitrea, că din punct de vedere penal s-ar putea nici să nu aibă probleme aşa de grave. Este un fapt ruşinos, un fapt reprobabil, descalificant pentru un deputat, şi eram la un pas să mă retrag din comisie ca protest pentru un asmenea mod incalificabil de comportare. Nu am făcut-o, am venit la comisie azi cu hotărârea să iau această măsură, să mă retrag din comisie în semn de protest, dar, datorită reacţiei corecte a tuturor celorlalţi colegi, inclusiv a domnului Florin Iordache, care e din acelaşi grup parlamentar, am înţeles că e o faptă izolată a lui Eugen Nicolicea", a subliniat Andon.

Deputatul PC l-a criticat pe Nicolicea şi pentru imaginea proastă pe care a indus-o subcomisei şi a ţinut să-i ureze succes lui Mitrea, despre care a spus că, probabil, va ieşi din această încurcătură fără ajutorul finului său.

"Nu e prima dată când ne face surprize şi din cauza unui om nu am vrut să paralizez lucrările comisiei. Azi nu am vorbit cu domnul Nicolicea, nu l-am văzut, azi nu a mai venit pe aici, dar nu asta e important. Destul că am perceput ceea ce a perceput o ţară întreagă cu riscul grav de imagine pentru comisie, pentru subcomisie, pentru Parlament şi nu în ultimul rând pentru naşul domniei sale, domnul Miron Mitrea, căruia îi doresc succes în continuare şi probabil că va ieşi din această încercare fără ajutorul finului", a conchis Andon.

La rândul său, deputatul PRM Lucian Bolcaş a spus că, din punct de vedere procedural, prezenţa lui Nicolicea la lucrări a fost regulamentară, dar neoportună.

În replică, deputatul PSD Eugen Nicolicea, care a participat în locul unui coleg de partid la lucrările subcomisiei Camerei privind avizarea urmăririi penale a lui Miron Mitrea, a declarat, joi, că nu-i va spune lui Mitrea - naşul său - ce conţine dosarul acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici