Serviciile secrete americane estimează că Rusia se află în spatele videoclipului fals care îl defăimează pe Tim Walz

Publicat: 23 10. 2024, 08:39
Actualizat: 23 10. 2024, 23:32

Produsul video a fost propagat pe platforma X în ultima săptămână şi conţinea „mai mulţi indicatori de manipulare care sunt în concordanţă cu eforturile şi tacticile de influenţă cu actori ruşi”, a declarat marţi reporterilor un oficial de la Biroul directorului serviciilor naţionale de informaţii (ODNI), scrie CNN.

Campania Harris-Walz şi-a exprimat îngrijorarea că acoperirea mediatică despre acest caz ar putea amplifica afirmaţiile false puse la cale de agenţii ruşi.

Încercarea de a-l defăima pe candidatul democrat la vicepreşedinţie este un efort de ultim moment al Rusiei înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, care vor avea loc în două săptămâni.

În luna septembrie, Rusia a fost acuzată de autorităţile americane că încearcă să interfereze în alegerile din SUA în favoarea lui Donald Trump, acesta fiind considerat opţiunea preferată a Kremlinului.