Proiectul privind modificarea Legii 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat a fost adoptat de Senat cu 78 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere.
Iniţiativa detaliază cazurile şi condiţiile de acordare a asistenţei judiciare şi precizează procedura prin care, în cadrul barourilor, se realizează desemnarea avocaţilor care urmează a acorda asistenţa judiciară.
Fondurile destinate organizării activităţii de asistenţă judiciară urmează să fie asigurate de la bugetul de stat.
Senatul a adoptat, cu 79 de voturi „pentru”, două abţineri şi unul „împotrivă” şi proiectul Legii parteneriatului public-privat, în urma reexaminării solicitate de Preşedintele României.
Actul normativ stabileşte modul de finanţare a proiectelor realizate prin parteneriat public-privat, repartizarea riscurilor între domeniul privat şi cel public, precum şi înfiinţarea, în cadrul Ministerului Finanţelor, a unei Unităţi Centrale pentru Coordonarea Activităţii de tip Parteneriat Public-Privat (UCCPPP).