Sever Voinescu: Actuala Constituţie e profund defectă, eu aş fi vrut una nouă

Deputatul PDL Sever Voinescu a afirmat, luni, la Ploieşti, că actuala Constituţie este "profund defectă", că puţine prevederi din această lege ar merita păstrate şi că, în opinia sa, ar fi fost nevoie de o Constituţie nouă "de la cap la coadă", transmite corespondentul MEDIAFAX.

4 afișări

"Această Constituţie este profund defectă. Ar fi trebuit să producem o Constituţie nouă de la cap la coadă. Puţine lucruri ar trebui păstrate din actuala Constituţie", a afirmat Sever Voinescu, luni, în cadrul unei dezbateri pe tema revizuirii Constituţiei, care a avut loc la Ploieşti.

Deputatul democrat liberal a arătat că "în exerciţiul puterii politice au intervenit blocaje grave" la care actuala lege fundamentală "nu a dat soluţii".

"Mi-ar fi plăcut să construim o Constituţie în care puterea executivă este condusă de un om ales direct, în care puterea legislativă e compusă dintr-un grup de oameni, numit Parlament, aleşi direct şi în care puterea judecătorească este, în datele ei cele mai importante, exercitată de oameni, de asemenea, aleşi. Ce vă spun eu este, în esenţă, ceva ce s-ar putea numi modelul american", a declarat vicepreşedintele PDL.

Întrebat care prevederi din actuala Constituţie ar trebui păstrate, în opinia sa, Voinescu a răspuns că ar păstra titlurile referitoare la drepturi şi libertăţi, principiul separării puterilor în stat şi textul privind limitele revizuirii Constituţiei.

Sever Voinescu a mai spus că îşi doreşte o Constituţie care să ţină cont de "ceea ce învaţă clasicii", şi anume respectarea principiului separării puterilor în stat.

"Vreau să facem o Constituţie cu care să ne întoarcem la ceea ce ne învaţă clasicii. De câte ori am încercat să inovăm, a ieşit prost. Clasicii ne învaţă că în acest stat există trei puteri separate. Eu nu mai vreau să facă parlamentarul ceea ce trebuie să facă magistratul. Eu nu mai vreau să mai facă magistratul ce trebuie să facă Guvernul apropo de deciziile din instanţă în legătură cu execuţii bugetare, cu politica bugetară a Guvernului, cum trebuie fixate salariile în grilă şi aşa mai departe. Eu nu mai vreau să văd Guvernul care abuzează de prerogativele lui legislative. Guvernul legiferează prin excepţie. Eu nu mai vreau să avem un Guvern care să năvălească cu ordonanţe de urgenţă şi cu asumări de răspundere. Cele mai multe din aceste lucruri sunt cuprinse în acest proiect. Este un proiect care ne întoarce la fundamentele democraţiei", a mai spus Voinescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici