Sever Voinescu nu a fost validat secretar al Camerei nici după al doilea vot

Deputatul PDL Sever Voinescu nu a reuşit, marţi, nici în al doilea tur de vot să obţină susţinerea necesară pentru a ocupa funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, în favoarea sa votând 114 deputaţi, în timp ce 154 au votat "împotrivă".

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Sever Voinescu nu a fost validat secretar al Camerei nici după al doilea vot

Sever Voinescu nu a fost validat secretar al Camerei nici după al doilea vot (Imagine: Mediafax Foto)

În urma unei prime şedinţe de vot doar 146 de deputaţi au fost pentru, în timp ce 124 au fost împotrivă.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, pentru numirea în funcţia de secretar era nevoie de votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor, adică era nevoie de votul a cel puţin 167 de deputaţi.

Preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a anunţat că deputaţii vor organiza a doua rundă de votare, Sever Voinescu putând fi numit în funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor dacă va obţine votul a cel puţin jumătate din numărul deputaţilor prezenţi la şedinţă.

Înaintea votului, deputatul PSD Adrian Năstase a atras atenţia, în plenul Camerei Deputaţilor, că deputatul PDL Sever Voinescu ar putea fi ales în funcţia de secretar al Camerei pe un text neconstituţional al Regulamentului.

Adrian Năstase a precizat că, la sesizarea unui grup parlamentar, Curtea Constituţională a decis că hotărârile Camerei Deputaţilor nu pot fi adoptate decât cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

El a arătat că membrii Comisiei de regulament şi plenul au votat modificarea articolului 55 din Regulament pentru ca hotărârea începerii urmăririi sale penale să se ia cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, dar nu şi articolul 23 care se referă la numirea membrilor Biroului Permanent. Năstase a spus că, astfel, numirea membrilor Biroului Permanent a rămas să se aprobe cu votul a jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor şi nu a fost pus în acord cu decizia Curţii Curţii care prevede că trebuie votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

"Acest text (al articolului 23-n.r.) este neconstituţional. Ar trebui ca plenul să aplice aceeaşi procedură folosită la articolul 55. Sigur, la acest articol era o grabă pentru că a trebuit să fie dat un vot în legătură cu începerea urmăririi mele penale", a spus Năstase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a explicat că numirea lui Sever Voinescu în funcţia de secretar al Camerei se face pe baza prevederilor regulamentului în vigoare şi nu este nicio problemă. Ea a adăugat că, până când regulamentul va fi modificat, "lucrurile sunt în regulă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici