Severin: Nu am fost convocat de PES, nu îmi dau demisia

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, luni, la sediul central al partidului, că nu a fost convocat de conducerea Partidului Socialiştilor Europeni şi nu îşi va demisia după acuzaţiile aduse de publicaţia "The Sunday Times".

Urmărește
5 afișări

Severin a negat informaţiile că ar fi fost convocat de urgenţă la Bruxelles de conducerea PES în urma acuzaţiilor aduse de "Sunday Times" cu privire la o pretinsă mită.

Întrebat de ziarişti dacă a fost convocat de PES, el a răspuns: "Nu, absolut deloc. Mă duc (la Bruxelles - n.r.) după-amiază, cu avionul obişnuit, cel cu care merg întotdeauna. Nu m-a chemat nimeni în mod urgent nicăieri, însă, fără îndoială, eu vreau urgent să mă văd cu colegii şi în special cu conducerea Parlamentului European şi a grupului, ca să discutăm ce avem de făcut în continuare şi o vom face, pentru că acestea sunt relaţiile noastre".

Întrebat dacă îşi va da demisia din PE, în urma articolului din "Sunday Times", aşa cum a făcut eurodeputatul austriac Ernst Strasser, implicat în acelaşi caz relatat de ziarul britanic, Severin a răspuns: "El ştie de ce şi-a dat demisia, eu ştiu de ce nu mi-o dau".

Liderul grupului socialiştilor din PE Martin Schulz a solicitat, luni, o întâlnire la Bruxelles cu europarlamentarii Adrian Severin şi Zoran Thaler, în urma acuzaţiilor din The Sunday Times, pe care le-a descris ca "extrem de grave", precizând că, dacă acestea se vor adeveri, va lua măsuri adecvate.

Parlamentul European (PE) a anunţat duminică deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva a trei eurodeputaţi, între care românul Adrian Severin, relatează AFP.

Unul dintre aceştia, conservatorul austriac Ernst Strasser, a demisionat.

Ceilalţi doi eurodeputaţi vizaţi pentru că s-au declarat dispuşi "să îşi vândă serviciile" sunt un fost vicepremier român, Adrian Severin, şi un fost ministru sloven de Externe, Zoran Thaler, amândoi membri ai grupului socialist-democrat al PE.

"Acuzaţiile aduse de Sunday Times sunt grave, iar Parlamentul European le tratează cu seriozitate", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al PE, Jaume Duch.

Preşedintele Grupului PPE din PE, Joseph Daul, a condamnat cu severitate comportamentul europarlamentarilor acuzaţi că ar fi acceptat bani în schimbul depunerii unor amendamente, cerând demisia celor doi eurodeputaţi socialişti dacă acuzaţiile la adresa lor sunt dovedite.

"Iau notă de demisia domnului Strasser care a renunţat la toate funcţiile politice. Sper ca, dacă faptele relatate se dovedesc adevărate, cei doi europarlamentari socialişti să facă acelaşi lucru fără nicio amânare", a spus Daul, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Direcţia Naţională Anticorupţie se autosesizează în cazul europdeputatului Adrian Severin, despre care presa română şi cea internaţională a consemnat eventuale fapte de corupţie în care politicianul ar fi implicat, a comunicat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.

Europarlamentarul Adrian Severin a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a cerut preşedintelui PE să ia în calcul "măsuri penale" faţă de ziariştii de la Sunday Times şi că discută cu firme de avocatură pentru deschiderea unei acţiunii de defăimare în Marea Britanie.

Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri - un român, un sloven şi un austriac - s-au declarat dispuşi să îşi "vândă serviciile" pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins a fi lobbyişti, relatează AFP.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat.

Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici