- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Severin: Salut ridicarea imunităţii mele, deschide calea anchetei asupra unei înscenări - 2
Eurodeputatul Adrian Severin salută ridicarea imunităţii sale, care, în opinia sa, "deschide, după luni de ezitări şi acuzaţii nefondate, de demagogie şi minciună, calea anchetei asupra unei înscenări a cărei victimă, în loc să fie apărată, a fost executată public".
"Decizia Parlamentului European privind ridicarea imunităţii mele parlamentare este o decizie pe care o salut, întrucât deschide, după luni de ezitări şi acuzaţii nefondate, de demagogie şi minciună, calea anchetei asupra unei înscenări a cărei victimă, în loc să fie apărată, a fost executată public, fără respect pentru prezumţia de nevinovăţie sau dreptul la apărare. Am cerut mereu această anchetă şi este logic să o aştept cu încredere", susţine Severin, într-o declaraţie remisă agenţiei MEDIAFAX.
El aminteşte că ridicarea imunităţii face posibilă cercetarea.
"Faptul că această cercetare abia acum urmează să înceapă este în sine o dovadă că tot ceea ce s-a afirmat până acum este expresia unui justiţiarism rău şi mincinos. Din păcate, el nu m-a lovit doar pe mine, ci şi România care, prin mine, în ultimele luni, a pierdut importante poziţii de influenţă deloc uşor de recuperat. De aceea, bucuria multor români este absurdă", mai spune el.
Severin susţine că scandalul în care a fost implicat este rezultatul unor "manevre obscure" prin care s-a urmărit decredibilizarea sa.
"Nu voi accepta niciodată ca interese economico-politico-mediatice meschine să mă învingă. Voi lupta până la capăt pentru a-mi demonstra nevinovăţia. A lupta pentru adevăr nu este o ruşine. Ruşine este să te desolidarizezi de cei nevinovaţi, punând reputaţia deasupra adevărului şi dreptăţii. Imaginile prezentate obsedant de media sunt contrafăcute, false. Am obligaţia morală să scot la iveală adevărul din spatele acestei poveşti mincinoase. Ceea ce este cert deja este că nu am luat niciun ban şi nu am depus niciun amendament", mai spune Severin.
El adaugă că, în calitatea sa de european, deplânge maniera în care "Parlamentul European a fugit de răspunderea care îi revenea şi a transferat cercetarea la nivelul autorităţilor naţionale, autorităţi care cu greu vor lămuri un eveniment în totalitate consumat la nivel european şi care nu au niciun interes legitim în cauză atâta timp cât faptele alegate nu au produs niciun prejudiciu şi nu au avut niciun impact în România". "Sper că o asemenea eroare nu va transforma o problemă europeană într-un subiect al hărţuielii politice interne româneşti", adaugă el.
"Întreaga istorie a acestui scandal a demonstrat vulnerabilitatea Parlamentului European pe care înscenarea pusă la cale de nişte agenţi provocatori l-a pus imediat în defensivă şi degringoladă, făcându-l să îşi elimine propriii membri, în loc să le apere onoarea. De aceea, sper ca încercările dificile şi nedrepte prin care am trecut şi încă mai trec, să dea impulsul necesar adoptării unor mecanisme clare de natură a-i apăra pe toţi membrii Parlamentului European împotriva repetării unor asemenea nedreptăţi. Lupta mea se dă în interesul tuturor", consideră Severin.
El spune că a fost este şi va fi un om integru care şi-a construit o viaţă publică şi o carieră profesională exemplare. "Puţini au făcut pentru România şi pentru Uniunea Europeană ceea ce am făcut eu. Nimeni niciodată nu va putea şterge aceasta. Şi nimeni niciodată nu mă va putea opri să construiesc în continuare pentru România şi Europa", adaugă Severin.
Eurodeputatul s-a aflat în sală la momentul votului. Colegii săi europarlamentari reuniţi în plen au votat, joi, ridicarea imunităţii sale.
Raportul redactat de europarlamentarul Francesco Speroni a fost votat prin ridicare de mână, de către majoritatea eurodeputaţilor. Votul nu a fost înregistrat electronic.
Potrivit procedurilor PE, după votul din plen, decizia de ridicare a imunităţii va fi comunicată autorităţilor române.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
Au apărut imagini care par să arate noi modele de avioane militare chineze
-
451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO