- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sfântu Gheorghe: Manifestanţii îi cer lui Băsescu să-şi retragă declaraţiile privind autonomia
Participanţii la protestul de la Sfântu Gheorghe au cerut, într-o petiţie care include zece solicitări, ca Traian Băsescu să îşi retragă declaraţiile privind autonomia teritorială, respectarea proporţiei etnice la alegerea şefilor de instituţii şi autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
Sfântu Gheorghe: Manifestanţii îi cer lui Băsescu să-şi retragă declaraţiile privind autonomia (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)
La manifestarea organizată, duminică, la Sfântu Gheorghe de bisericile istorice maghiare în semn de protest faţă de schimbarea conducătorilor de instituţii deconcentrate de etnie maghiară, a fost citită o petiţie adresată Preşedinţiei României, Guvernului şi Parlamentului European.
Această petiţie a fost înregistrată, în limba maghiară, la Prefectura Covasna şi urmează să fie transmisă instituţiilor menţionate de reprezentanţii UDMR şi PCM.
În petiţie, se subliniază că participanţii la "marea adunare din Sfântu Gheorghe" au constatat, după alegerile parlamentare, o amplificare a atitudiniii antimaghiare, venită atât din partea Guvernului, cât şi din partea preşedintelui României.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Petiţia include o solicitare în zece puncte, bazate pe faptul că "autonomia Ţinutului Secuiesc are rădăcini încă de mai multe secole, amintindu-ne că şi la naşterea statului român modern autonomia Ţinutului Secuiesc a fost garantată prin Constituţie, care şi în vremurile întunecate ale comunismului, chiar cu drepturi ştirbite, a existat, luând în considerare formele de autonomie existente în Uniunea Europeană, cât şi drepturile colective ale comunităţilor minoritare care susţin convieţuirea paşnică între diferite etnii".
Printre solicitări se numără aceea ca Traian Băsescu să îşi retragă declaraţiile "care au indignat secuimea" (declaraţiile de la Budapesta privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc - n.r.), respectarea proporţiei etnice în instituţiile publice descentralizate, încetarea "populării controlate, mai mult sau mai puţin deschise sau mascate, prin care se urmăreşte modificarea componenţei etnice".
Printre punctele enumerate în petiţie se regăseşte şi solicitarea înfiinţării, de către statul român, a unei universităţi maghiare cu finanţare de la bugetul statului şi recunoaşterea limbii maghiare alături de cea română ca limbă oficială regională.
În documentul citat se cere şi oprirea "distrugerii intenţionate" a economiei din regiunea secuiască, asigurarea dezvoltării corespunzătoare a infrastructurii şi retrocedarea rapidă a bunurilor bisericeşti şi publice naţionalizate.
De asemenea, se solicită oprirea creşterii numerice a unităţilor militare şi, la fel ca în alte zone, trecerea imobilelor deţinute de acestea în subordinea administraţiei publice locale.
Un alt punct se referă la recunoaşterea şi extinderea drepturilor colective, iar cel din urmă la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
Circa 3.000 de persoane s-au adunat, duminică, în faţa Prefecturii Covasna, pentru a participa la o manifestare organizată de bisericile istorice maghiare în sprijinul conducătorilor de instituţii descentralizate aparţinând acestei etnii.
Manifestanţii au ajuns în faţa Prefecturii după ce au participat la un marş, venind dinspre bisericile din municipiu. Coloana de manifestanţi a fost deschisă de politicieni UDMR şi PCM, atât din Covasna, cât şi din Harghita, printre care preşedintele UDMR Covasna, Albert Almos, şi cel al PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, europarlamentarul Sogor Csaba, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, deputaţi UDMR din cele două judeţe - Korodi Attila şi Edler Andras.
În jurul clădirii Prefecturii Covasna, jandarmii au instalat un gard de protecţie, pentru a nu-i lăsa pe manifestanţi să se apropie de clădire.
Reprezentanţii bisericilor maghiare au ţinut discursuri, însă politicienii nu au luat cuvântul, iar manifestanţii au ţinut în mâini steaguri secuieşti şi pancarte în limbile română, maghiară şi engleză, pe care scria "Autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc", "Collective Rights to the Hungarian Minority" ("Drepturi coletive pentru minoritatea maghiară" – n.r.), "Solution: Autonomy" (şi în maghiară), "Conducători de instituţii maghiari, fără discriminare etnică", "Conducători maghiari în fruntea instituţiilor".
Manifestarea s-a încheiat cu intonarea imnului secuiesc şi a celui naţional maghiar, după care participanţii au plecat din faţa Prefecturii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO