Vadim Tudor a precizat, la finalul ceremoniei, că la fel au procedat şi şeful statului şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, urmând exemplul preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy.
El a specificat, însă, că Sarkozy a luat un stilou Mont Blanc, cu peniţă de aur, din care "şi-a făcut dinţi".
Liderul PRM a menţionat că unul dintre stilourile pe care le-a păstrat a aparţinut preşedintelui Partidului Conservator, Daniela Popa, care, însă, l-a cedat.
"Ea a văzut că îi curge stiloul şi mi l-a dat mie, să mă murdăresc eu", a spus preşedintele PRM, arătând spre audienţă degetele murdare de cerneală.
Potrivit acestuia, cele două stilouri sunt pentru fetele sale ca să aibă o amintire şi să se laude la şcoală cu ele.
"Un om ca mine are posibilitatea să le ia stilouri mai scumpe, dar reprezintă o amintire de la un moment important pentru şcoală şi pentru educaţie", a subliniat vicepreşedintele Senatului.
Preşedintele PRM a spus că respectivele stilouri sunt, de fapt, "nişte ştifturi", "zero barat", "nişte mizerii" care "nu fac nici o mie de lei", dar care au "o valoare simbolică".
"Sunt comanda Preşedinţiei şi sunt cu nişte însemne ale Uniunii Europene, aceasta este valoarea lor", a arătat Vadim Tudor.
"Eu am un stilou de aur. În comparaţie cu ce am eu. Merit, ca scriitor, după ce am publicat în 12 limbi", a spus Corneliu Vadim Tudor, scoţându-şi din buzunarul de la haină stiloul de aur.