Kelemen Hunor îi contrazice pe reprezentanţii USR-PLUS şi spune că a existat o consultare înainte de demiterea ministrului Sănătăţii.
„Nu este adevărat că nu a fost o consultare chiar şi cu mine s-a consultat premierul înainte să decidă. Nici dacă ar fi vorba despre un ministru UDMR nu aş spune că trebuie să plece şi premierul. A avut o răbdare uriaşă. Premierul a făcut şedinţe de Guvern pentru Ministerul Sănătăţii ori de câte ori a vrut ministrul Voiculescu. Era vorba despre sănătate. Şi dimineaţa, şi seara, şi luni, şi duminică, şi sâmbătă, şi on-line, şi fizic. Deci nu se poate reproşa că nu a încercat coaliţia, că nu a încercat premierul”, a declarat Kelemen Hunor, la Digi 24.
Vicepremierul mai spune că reprezentanţii USR-PLUS s-au pripit când au cerut demisia lui Florin Cîţu şi susţine că solicitarea nu poate fi acceptată.
„Ori suntem de acord că avem un set de valori comune aşezate într-un program de guvernare asumat de o coaliţie şi atunci mergem mai departe, ori chiar nu suntem pregătiţi să guvernăm ţara Punct. Sunt convins că şi ei dacă gândesc într-o astfel de logică, de a menţine asemenea cerere, o să-şi dea seama că s-au cam pripit şi nu este cazul, nu este momentul să insiste pe această solicitare. Deci, nu se poate accepta”, a precizat vicepremierul.
Criza a apărut după ce ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost demis de premier. Ministrului i s-au reproşat gafele făcute în timpul mandatului şi faptul că nu l-a informat pe şeful Guvernului despre apariţia unui ordin privind carantina.