Tăriceanu: Băsescu a spus că fondurile pentru armată sunt insuficiente, servind intereselor Rusiei

Publicat: 14 10. 2008, 18:06
Actualizat: 06 11. 2012, 09:05

"Aş vrea să fac referire la un alt subiect la care preşedintele a făcut vorbire într-o manieră pe care eu aş numi-o aiuritoare, spunând că alocaţiile făcute pentru înzestrarea armatei au fost insuficiente şi, în acest fel, se servesc interesele Rusiei. Acest lucru a uitat să-l spună la conferinţa de presă. Este lucrul care pe noi toţi ne-a şocat şi ne-a surprins", a spus Tăriceanu.

El a susţinut că, de la preluarea mandatului, bugetul a fost îndreptat în primul rând către asigurarea elementelor esenţiale securităţii naţionale, respectiv pentru educaţie, sănătate, securitate alimentară, fără să fie investite fonduri "în echipamente care ruginesc şi se demodează".

"Din câte ştiu, România nu este ameninţată astăzi de nimeni, nu este în stare de conflict cu nicio ţară dimprejur, am reuşit să avem relaţii care să ne aducă în situaţie de normalitate. În plus, suntem membri ai UE şi ai NATO şi beneficiem de aceste elemente de securitate colectivă şi, ca atare, a fâlfâi aşa undeva pericole de acest gen nu face decât să ne aducă aminte de sistemul de propagandă din perioada comunistă, când totdeauna se căuta un duşman", a afirmat premierul.

El a precizat că întotdeauna când va avea de ales între a cheltui banii pentru oameni, a investi în cercetare, în educaţie, în sănătate, în agricultură sau a cheltui bani pe tancuri, va avea prima opţiune în faţă.

"Deci, între oameni şi tancuri nu am nicio ezitare, voi investi către bunăstarea omului şi a cetăţeanului", a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că reuniunea CSAT a fost suspendată pentru că materialele privind bugetele instituţiilor din apărare, care trebuiau transmise anticipat de Guvern membrilor CSAT, au fost aduse abia la şedinţă.