Sicriul lui Dan Iosif, depus la Senat
This browser does not support the video element.
Lângă catafalc se află şi familia lui Dan Iosif.
Iliescu a venit în holul mare al Senatului şi i-a adus un ultim omagiu lui Dan Iosif , iar apoi a discutat, timp de un sfert de oră, cu familia acestuia, dar şi cu reprezentanţi ai revoluţionarilor.
Alţi parlamentari care au venit la catafalcul lui Dan Iosif sunt Anghel Stanciu, care a depus un buchet de trandafiri roşii, Emilian Cutean, Aura Vasile, Acsinte Gaspar, fost deputat PSD, în prezent membru al Curţii Constituţionale.
Mai multe coroane de flori au fost aduse din partea PSD, dar şi a revoluţionarului Dumitru Dincă.
Mircea Geoană a spus că Dan Iosif a fost un "om vulcanic, tumultuos", dar suferinţa prin care a trecut şi idealurile pentru care a luptat la revoluţie, îl fac să rămână printre cei care au luptat pentru libertate, democraţie.
"Sunt profund îndurerat şi alături de familie", a adăugat Geoană, arătând că e păcat că Dan Iosif a trecut prin această suferinţă.
"Dumnezeu să-l odihnească!", a mai spus Mircea Geoană, arătând că ar trebui să fie apreciaţi oamenii când mai sunt în viaţă.
Pentru a aduce un ultim omagiu lui Dan Iosif au venit şi fostul ministru de Finanţe în Guvernul ţărănist Mircea Ciumara, Gelu Voican Voiculescu, senatorul UDMR Gyorgy Frunda şi preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu.
Potrivit unui comunicat al grupului parlamentar PSD de la Cameră, sâmbătă, la ora 11.00, va fi oficiată o ceremonie religioasă în memoria lui Dan Iosif. Slujba se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în holul Senatului.
Trupul neînsufleţit al deputatului PSD a fost adus în ţară, joi dimineaţă, pe aeroportul Henri Coandă, unde a fost întâmpinat de câţiva revoluţionari, apropiaţi ai săi.
Dan Iosif a încetat din viaţă, miercuri, la o clinică din Novosibirsk, în urma unui cancer pulmonar.