SIE vs Dragnea: Nu comentăm afirmaţiile publice ale personalităţilor politice/ Ne-am trimis punctul de vedere Comisiei parlamentare de control
Serviciul de Informaţii Externe (SIE) nu comentează "afirmaţiile publice ale personalităţilor politice", însă a trimis Comisiei parlamentare de control punctul său de vedere referitor la "speţa" Dragnea-Chirică-SIE, a comunicat miercuri, pentru MEDIAFAX, SIE.
SIE vs Dragnea: Nu comentăm afirmaţiile publice ale personalităţilor politice/ Ne-am trimis punctul de vedere Comisiei parlamentare de control
"Serviciul de Informaţii Externe nu comentează afirmaţiile publice ale personalităţilor politice. Punctul de vedere al Serviciului referitor la speţa în discuţie a fost transmis Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra activităţii SIE", se spune în comunicarea SIE pentru MEDIAFAX.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a susţinut, marţi, că deţine în mod categoric informaţia că primarul Iaşului, Mihai Chirica, este "omul SIE", el menţionând că nu poate spune de unde are informaţia, dar afirmând că are suspiciunea că mai sunt şi alţi "oameni ai serviciilor" în PSD.
Întrebat, referitor la "bănuiala" pe care a exprimat-o pe un grup de whatsapp - discuţie care a ajuns şi în spaţiul public - cu privire la primarul de la Iaşi, Mihai Chirica, pe ce îşi fundamnetează părerea că acesta ar fi "omul SIE", Dragnea a răspuns: "Asta, îmi cer scuze, dar nu pot să spun".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Chestionat dacă are totuşi această informaţie, liderul PSD a răspuns: "Categoric, da".
Întrebat, miercuri, de corespondentul MEDIAFAX la Iaşi, despre declaraţia liderulului PSD, Liviu Dragnea, care a susţinut că deţine "în mod categoric" informaţia că primarul Iaşului, Mihai Chirica, este "omul SIE", edilul a răspuns: "Eu pun pariu pe hamsterul lui (Liviu Dragnea - n.r.) că nu e adevărat. Asta este declaraţia mea".
"Atunci când cu iresponsabilitate spui «categoric da», pronunţând o asemenea minciună, înseamnă că nu mai poţi fi luat în serios niciodată, niciunde, de nimeni. Cred că nu realizează gravitatea lucrurilor despre care vorbeşte. Vorbeşte despre un primar ales al unui municipiu, al doilea municipiu al României, în contradicţie cu posibilitatea de a fi un slujitor al statului dintr-un serviciu de siguranţă al statului. Ce, mi-ar fi ruşine să spun? Bineînţeles că nu. Dar asta nu se poate. Şi de aceea nu-l mai pot lua în serios cu nicio declaraţie a dumnealui pe această temă", a afirmat primarul Iaşiului.
Acesta a adăugat că pentru orice cetăţean al României ar fi o onoare să facă parte din SIE.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO