„Justiţia este timorată, este pusă sub presiuni enorme, iar ceea ce se întâmplă astăzi este unul dintre motivele pentru care trebuie să fim îngrijoraţi. Trebuie ca preşedintele interimar al ţării, Crin Antonescu, să aibă o pronunţare foarte clară în cursul zilei de astăzi asupra felului în care este tratată justiţia, a modului în care este timorată, a modului în care este agresată, a faptului că procurori şi judecători primesc amenţări extrem de dure la adresa felului în care tratează speţele pe care le au în competenţă„, a afirmat Ungureanu.
El a arătat că face un apel către toţi cei care sprijină actul legal să „ridice vocea şi să iasă în faţă (…) fără absolut nicio frică”.
Ungureanu a mai spus că în condiţiile anarhiei care s-a instalat în România nu mai sunt şanse de prosperitate.
Potrivit lui Ungureanu, Constituţia este călcată în picioare, ordonanţele de urgenţă sunt publicate în perioade de timp diferite faţă de motivaţiile Curţii.
Mihai Răzvan Ungureanu a făcut aceste declaraţii la sediul PDL după ce a avut o întâlnire cu liderii PDL.