„Să vedem, poate motivul pentru care refuză să susţină în acest moment liderii USR această moţiune este faptul că şi ei sunt corupţi, sunt implicaţi în scandalul Nordis şi în alte scandaluri de corupţie şi mă uit către Cosntanţa. Să vedem odată pentru totdeauna unde este USR, în buzunarul lui Marcel Ciolacu sau un partid de opoziţie care vrea să-l dea jos pe Ciolacu şi vine cu o alternativă pentru ţară”, a spus marţi George Simion, la depunerea moţiunii.
El a spus că este dispus să discute cu fiecare parlamentar şi le-a cerut românilor să meargă la cabinetele parlamentare din judeţe ca să le ceară aleşilor să voteze împotriva premierului.
„În momentul acesta, Marcel Ciolacu nu face decât să adâncească şi mai mult falia între poporul român şi clasa poltică. Faptul că el după alegeri a spus că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al PSD, el după alegeri a spus că PSD nu mai intră la guvernare, şi acum a făcut exact contrariul, arată încă o dată că trebuie să plece”, a adăugat liderul AUR.