- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.10.2023, 15:25)
- Gabriel Pecheanu
Situaţia din Israel, discutată în şedinţa CSAT
Situaţia de securitate deosebit de gravă din Israel şi implicaţiile sale profunde în plan global a fost abordată joi în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, anunţă Administraţia Prezidenţială. De asemenea, membrii CSAT au discutat despre războiul din Ucraina şi înzestrarea Armatei.
Urmărește
230 afișări
Sursa foto. Administraţia Prezidenţială
„O temă importantă analizată de către membrii Consiliului a fost situaţia de securitate din Regiunea Mării Negre, pe fondul celor mai recente evoluţii, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. În ultima lună, situaţia de securitate în regiune s-a deteriorat semnificativ, ca urmare a sporirii acţiunilor ostile ale Rusiei la adresa securităţii şi libertăţii de navigaţie în Marea Neagră. Intensificarea atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor maritime şi fluviale ale Ucrainei în zona Mării Negre a adus războiul şi mai aproape de frontierele României. Incidentele cu fragmente de drone căzute pe teritoriul ţării noastre şi implicit al NATO au crescut riscul de escaladare. Printr-o comunicare directă permanentă la nivel politic şi militar, România îşi informează constant şi detaliat toţi Aliaţii şi partenerii, inclusiv cei strategici, privind evoluţiile şi potenţialul impact al acestora”, transmite Administraţia Prezidenţială.
Preşedinţia arată că ţara noastră a primit din partea tuturor Aliaţilor şi partenerilor sprijin politic şi practic semnificativ, care a inclus şi componenta de poliţie aeriană şi supravegherea spaţiului aerian de deasupra Mării Negre.
„În cadrul şedinţei, Ministerul Apărării Naţionale a prezentat un set de măsuri concrete pentru creşterea capacităţii de supraveghere aeriană, detecţie şi intervenţie, în funcţie de situaţie, în regiunile din proximitatea obiectivelor ucrainene vizate de atacurile ruse. Un alt punct pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului l-a constituit analiza Planului de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2024–2033. Schimbarea majoră a situaţiei regionale de securitate generate de postura agresivă a Federaţiei Ruse a determinat reanalizarea, reprioritizarea şi reconfigurarea programelor de înzestrare pentru dotarea şi dezvoltarea capabilităţilor militare necesare contracarării noilor ameninţări inclusiv prin creşterea, în cadrul acestora, a achiziţiei cantităţilor de muniţii necesare pentru luptă şi pentru constituirea graduală a stocurilor”, se menţionează în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Trump l-a graţiat pe creatorul unei platforme de pe Dark Web. Acesta era condamnat pe viaţă
Conform Administraţiei Prezidenţiale, în contextul menţinerii alocaţiilor bugetare pentru Apărare la 2,5% din PIB, Armata României îşi va concentra eforturile strategice pentru consolidarea capacităţii de apărare la nivel naţional şi în cadru Aliat, în vederea descurajării şi a combaterii în mod eficient a tuturor tipurilor de ameninţări clasice, asimetrice, de tip hibrid sau de altă natură.
„Acest lucru se va realiza prin dotarea structurii de forţe cu tehnică şi echipamente militare performante, compatibile şi interoperabile cu cele existente în armatele celorlalte state membre NATO şi UE, care să asigure atât îndeplinirea misiunilor de descurajare şi apărare, cât şi viabilitatea acestora pe termen lung prin nivelul de eficienţă şi dezvoltare tehnologică. Totodată, pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate şi asigurarea securităţii aprovizionării, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este direct interesat ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă pentru dotarea structurii de forţe pe timp de pace şi menţinerea în stare operaţională a echipamentelor achiziţionate, cât şi fabricarea/dezvoltarea de noi echipamente care să contribuie la multiplicarea capabilităţilor militare în situaţii de criză sau război”, se precizează în comunicat.
Membrii Consiliului au aprobat Planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033.
„Situaţia de securitate deosebit de gravă din Israel şi implicaţiile sale profunde în plan global a fost abordată, de asemenea, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. România a condamnat încă din prima zi atacurile teroriste ale Hamas, care au produs numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi răniţi în rândul civililor. În ceea ce îi priveşte pe cetăţenii români afectaţi de evoluţiile din regiune, România va continua eforturile active pentru a acorda în continuare sprijin celor care au nevoie, fiind deja instituită o celulă de criză, care lucrează în regim de permanenţă, pentru acordarea de sprijin cetăţenilor români în vederea repatrierii acestora, precum şi pentru acordarea de asistenţă consulară. Până la acest moment, aproximativ 2.035 de români au fost repatriaţi şi demersurile continuă şi pentru alţi cetăţeni români care au solicitat acest lucru”, se arată în finalul comunicatului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Guvern: Bani din fondul de rezervă pentru rezolvarea sincopelor din aprovizionarea cu medicamente
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe