Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Dolj, Victor Ponta a fost votat de 226.696 dintre alegătorii care şi-au exprimat opţiunile electorale în judeţ, obţinând astfel 60,60%. Candidatul ACL Klaus Iohannis a obţinut 39,39%, reprezentând 147.367 de voturi.
În judeţul Dolj, 587.571 de persoane au fost înscrise pe listele electorale permanente, iar dintre acestea, 379.151 s-au prezentat la urne.
Un număr de 328.784 de persoane au votat pe listele permanente, iar 44.156, pe liste suplimentare. De asemenea, 6.211 oameni au solicitat urna mobilă.