Solomon: Nu sunt văzut ca un paria al partidului. Băsescu şi Boc m-au sunat după ce am fost eliberat

Liderul PDL Craiova, Antonie Solomon, susţine că nu este văzut în PDL ca un "paria al partidului", întrucât după ce a ieşit din penitenciar a fost sunat de Traian Băsescu şi de Emil Boc, precizând că nu va mai pleca niciodată din formaţiunea democrat-liberală pentru că nu vrea să fie "javră".

Urmărește
35 afișări
Imaginea articolului Solomon: Nu sunt văzut ca un paria al partidului. Băsescu şi Boc m-au sunat după ce am fost eliberat

Solomon: Nu sunt văzut ca un paria al partidului. Băsescu şi Boc m-au sunat după ce am fost eliberat (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Antonie Solomon a declarat, sâmbătă, la un post local de televiziune, că în 2008, atunci când şi-a lansat candidatura pentru primărie, au venit lideri importanţi ai partidului să-l susţină.

"În anul 2008 m-am lansat la primărie în stil american. Au fost personalităţi importante la lansarea mea. A fost Eugen Simion, Mircea Dinescu, Theodor Stolojan, premierul Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu", a spus Solomon.

El a precizat că nu este perceput ca un "paria" al PDL, întrucât după ce a fost eliberat din penitenciar a fost sunat de mai mulţi lideri ai formaţiunii democrat-liberale.

"Dacă o să candidez, o să fie o lansare şi mai frumoasă. Să văd şi eu acum cine vină să mă mai susţină. După ce am ieşit din penitenciar am fost sunat şi de preşedintele Traian Băsescu şi de domnul Boc, de domnul Blaga, de mai toate personalităţile partidului. Nu sunt văzut ca un paria al partidului. Omul care să tragă în jos partidul. Din contră!", a mai spus Antonie Solomon.

Solomon a menţionat că îşi doreşte ca justiţia să-l lase să-şi exercite funcţia de primar al Craiovei, în acest sens depunând mai multe cereri la Tribunalul Galaţi, instanţa de fond care judecă dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, care însă i le-a respins.

"Nu ştiu cât va dura cercetarea judecătorească, însă important este că pot să candidez la primărie. Puteam să candidez şi dacă eram arestat. Nu puteam să candidez dacă eram condamnat definitiv. Atunci nu mai poţi, pentru că ţi se pun condiţii până la reabilitare. Dar cine ar mai fi candidat?! Dacă mă simţeam vinovat, îmi era ruşine faţă de oamenii ăştia care şi-au pus încrederea în mine. Sper să-mi dea voie Justiţia să ajung la primărie, pentru că este un drept al meu câştigat", a declarat Antonie Solomon.

De asemenea, Antonie Solomon a spus că a intrat în PDL pentru preşedintele Traian Băsescu şi că nu va pleca din partid întrucât nu vrea să fie "javră".

"Voi rămâne în PDL pentru că am intrat în partid pentru preşedintele Traian Băsescu. Pot să spun că nu a fost o relaţie specială, însă una de simpatie. Voi rămâne în partid tot pentru Traian Băsescu (…) Nu o să plec niciodată din PDL, doar dacă mi se spune să plec acasă. (...) Nu vreau să fiu o javră politică. Javra înseamnă o maimuţă îmbrăcată în haine, care-şi dă cu parfum franţuzesc, se duce îşi ia un bilet urcă la PDL, coboară la prima staţie, îşi ia un alt bilet, se urcă la PSD şi tot aşa. Nu mai vreau să fiu. Am fost o dată", a afirmat Solomon.

Referitor la arestarea sa într-un dosar de corupţie, liderul PDL Craiova a spus că acest lucru i s-a tras "poate" de la "vorba multă şi lungă".

"Am avut o gură proastă, bogată. Am înjurat şi în stânga, şi în dreapta, şi când a trebuit, şi când nu a trebuit. Poate că mi-am meritat soarta, să stau acolo să meditez, să ies mai înţelept şi mai atent atunci când intru în zona publică. Să fiu mai atent la ceea ce spun", a declarat Antonie Solomon.

Totodată, el a declarat că, după încarcerarea sa, în primărie a început o prigoană, angajaţii instituţiei fiind sfătuiţi să nu se ducă la Piteşti, unde aveau loc termenele de judecată, pentru că "nu e bine".

"Sunt unii care m-au ajutat foarte mult în această perioadă. Unul, care este plecat acum, îi urmărea cine se duce la Piteşti. El le spunea «nu vă duceţi la Piteşti că nu e bine». Oamenii voiau să vină să mă vadă. Pentru mine, pentru moral era bine când îi vedeam în sală. Era o prigoană prin primărie", a spus Solomon.

Antonie Solomon a fost arestat preventiv în 3 martie 2010, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual.

El a fost eliberat din arest în 8 septembrie 2010, prin decizia Curţii de Apel Galaţi. Judecătorii au decis ca Solomon să fie pus în libertate, dar au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Craiova decât cu acordul organului judiciar, au impus inculpatului să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi şi i-au interzis acestuia să îşi îndeplinească funcţia în exercitarea căreia se presupune că au fost săvârşite infracţiunile.

În 10 martie 2010, Solomon a fost suspendat din funcţia de primar, după ce prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, a semnat ordinul în acest sens. Viceprimarul Craiovei Mărinică Dincă (PDL) a fost desemnat, prin votul consilierilor municipali, să preia prerogativele primarului suspendat Antonie Solomon.

Liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, declara, în noiembrie 2010, imediat după realegerea sa la şefia filialei, că îl sprijină "cu toată tăria" pe Antonie Solomon pentru un nou mandat de primar al Craiovei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici