”Acolo (la Senat – n.r.) Tăriceanu e prizonier. Oricum era prizonier, pentru că Tăriceanu fost propus preşedinte al Senatului nu de grupul ALDE, ci de grupul PSD. În conformitate cu Regulamentul Senatului şi al Camerei Deputaţilor, grupul care l-a propus pe preşedinte este grupul care poate să ceară revocarea”, a declarat Ludovic Orban la B1Tv.
El a mai spus că senatorii social-democraţi pot cere ”în orice moment” revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea Senatului.
”Acum, cum a apărut şi cererea de urmărire penală, practic Tăriceanu este şi mai mult prizonierul PSD. Eu zic că-i place să fie cu Dragnea în aceeaşi încăpere – nu vreau să zic celulă, dar… Se simte bine să fie prizonier, să aibă Dragnea lăcăţelul de la uşa celulei în care este prizonier Tăriceanu”, a adăugat preşedintele PNL.