Sondaj: Biden vs Trump ar fi o revanşă strânsă, cu RFK Jr. o ameninţare pentru Biden

O revanşă electorală care se anunţă pentru anul viitor între preşedintele american Joe Biden şi predecesorul său Donald Trump ar fi o luptă strânsă, potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos. Americanii ar putea avea însă şi o a treia opţiune, Robert F. Kennedy Jr., care l-ar avantaja pe Trump.

Urmărește
398 afișări
Imaginea articolului Sondaj: Biden vs Trump ar fi o revanşă strânsă, cu RFK Jr. o ameninţare pentru Biden

Sondaj: Biden vs Trump ar fi o revanşă strânsă, cu RFK Jr. o ameninţare pentru Biden

O revanşă electorală iminentă anul viitor între preşedintele american Joe Biden şi predecesorul său Donald Trump ar fi o luptă strânsă, potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos, ambii candidaţi având vulnerabilităţi profunde care i-ar putea costa Casa Albă.

Biden, un democrat în vârstă de 81 de ani, continuă să fie afectat de îndoielile alegătorilor cu privire la soliditatea economiei, precum şi de preocupările legate de securitatea frontierei dintre SUA şi Mexic şi de îngrijorările legate de criminalitate.

Fostul preşedinte republican Trump, în vârstă de 77 de ani, se confruntă cu propriile sale griji, inclusiv cu patru procese penale pentru o sumedenie de acuzaţii legate de tentativele sale de a anula alegerile prezidenţiale din 2020 şi de gestionarea documentelor clasificate. O condamnare înainte de alegerile din 5 noiembrie 2024 l-ar putea costa un sprijin semnificativ, potrivit sondajului.

Sondajul, realizat online între 5 şi 11 decembrie, a intervievat 4.411 adulţi americani din întreaga ţară şi a avut o marjă de eroare de 2%.

În general, cercetarea de piaţă a arătat o apatie în rândul multor alegători faţă de o potenţială revanşă Biden - Trump. Şase din zece respondenţi s-au declarat nemulţumiţi de sistemul politic american cu republicani şi democraţi şi doresc o a treia opţiune.

Ar putea să aibă o a treia opţiune în persoana activistului Robert F. Kennedy Jr., care a lansat o candidatură independentă. Sondajul a arătat că Kennedy, care face parte dintr-o familie politică istorică, ar putea atrage mai mult sprijin din partea lui Biden decât din partea lui Trump. Avansul lui Trump s-a mărit cu cinci puncte procentuale atunci când respondenţilor li s-a oferit opţiunea de a vota pentru Kennedy.

Aproximativ 16% dintre respondenţi l-au ales pe Kennedy atunci când li s-a oferit această opţiune, în timp ce Trump a avut un sprijin de 36%, faţă de 31% pentru Biden.

Kennedy, al cărui unchi John F. Kennedy a fost preşedinte şi al cărui tată, Robert, a fost senator şi procuror general, se confruntă cu o provocare pentru a strânge suficiente semnături spre a intra pe buletinul de vot în toate cele 50 de state. Săptămâna trecută, un comitet de strângere de fonduri a declarat că va cheltui până la 15 milioane de dolari pentru a-l înscrie pe Kennedy pe buletinul de vot în 10 state, ca o măsură de pornire.

Candidaţii din eşalonul al treilea au influenţat rezultatul alegerilor din SUA chiar şi fără să câştige. În 1992, de pildă, o prezenţă consistentî în alegeri a lui Ross Perot a ajutat ca democratul Bill Clinton să ajungă la Casa Albă, iar în 2000 unii democraţi au acuzat candidatura lui Ralph Nader că a contribuit la înfrângerea lui Al Gore în faţa republicanului George W. Bush.

În altă ordine de idei, 54% dintre respondenţi au fost de acord cu o afirmaţie conform căreia "imigraţia face viaţa mai grea pentru americanii născuţi în ţară", o proporţie similară spunând că Trump a fost cel mai bun candidat pentru această problemă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici