Sorin Ducaru: Mandatul meu este să promovez spiritul de cooperare constructivă între NATO şi Rusia

Ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu poate comenta evenimente petrecute în cadrul reuniunii informale de la Soci, dar a precizat că mandatul lui a fost acela de a promova dialogul deschis şi cooperarea constructivă între NATO şi Rusia.

7 afișări

"Ca profesionist, respect termenii acestui cadru şi nu pot să comentez", a spus el.

Ambasadorul a adăugat că ceea ce poate confirma este că mandatul său este unul de promovare a dialogului deschis cu Rusia.

"În orice caz, vă pot confirma că mandatul meu este să promovez dialogul deschis, spiritul de cooperare constructivă între NATO şi Rusia, spirit care de altfel a caracterizat şi reuniunea de la Soci, a fost leitmotivul reuniunii, aspect confirmat şi de secretarul general", a spus el.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a refuzat, miercuri, să comenteze declaraţii ale preşedintelui rus Dmitri Medvedev la adresa omologul român, precizând că acestea au fost făcute în cadru confidenţial şi în termeni potriviţi unui astfel de cadru, iar ambasadorul român la NATO a răspuns în aceeaşi notă.

"Preşedintele Medvedev s-a referit la acest subiect în cadru diplomatic confidenţial şi în termeni potriviţi acestui cadru. Ambasadorul român la NATO i-a răspuns în acelaşi cadru şi în aceeaşi termeni", a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.

El a spus că, "evident", nu va comenta pe marginea unor astfel de chestiuni sau de neînţelegeri.

"Suntem cu toţii de acord că este important să prezervăm spiritul de la Lisabona (al summit-ului NATO de la Lisabona, n.red.) de deschidere a dialogului şi de cooperare între NATO şi Rusia şi să evităm orice acţiune care ar afecta acest spirit", a mai spus oficialul NATO.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a criticat dur pe Traian Băsescu, afirmă ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter, declarându-se bucuros că liderul de la Kremlin i-a susţinut punctul de vedere referitor la declaraţiile preşedintelui român.

Rogozin face trimitere la un articol publicat luni seară pe site-ul cotidianului Moskovsky Komsomoleţ, care afirmă că Medvedev a făcut declaraţii dure la adresa lui Băsescu, în timpul summitului Rusia - NATO de la Soci.

Ziarul face referire la declaraţiile făcute de preşedintele român în legătură cu Ion Antonescu, reamintind că, la începutul războiului, România a luptat de partea Germaniei naziste.

La reuniunea de la Soci, participanţii şi-au exprimat indignarea în legătură cu declaraţiile lui Băsescu, care exprimă poziţii antiruse şi, prin această afirmaţie, se alătură celor care au început războiul. "Nu l-am auzit niciodată pe preşedinte vorbind atât de dur", a afirmat un înalt oficial rus, citat de Moskovsky Komsomoleţ.

Preşedintele Traian Băsescu a amintit, la 22 iunie, la B1 TV, în contextul unei întrebări, că se împlinesc 70 de ani de la "hai să-i spunem celebra «Soldaţi români, vă ordon treceţi Prutul!»". El a spus că dacă ar fi fost în acel moment istoric ar fi dat acelaşi ordin. "Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci probabil că aş fi făcut-o", a spus el.

"Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?", a comentat Băsescu.

Invitat la o emisiune la 10 TV, miercuri, Băsescu s-a referit la mareşalul Ion Antonescu. Astfel, el a declarat că îl acuză fără menajamente pe Ion Antonescu pentru Holocaust, adăugând totodată că, atunci când acesta a trecut Prutul , "dacă se oprea la Nistru era perfect".

MAE rus consideră, referitor la declaraţiile preşedintelui Băsescu privind trecerea Prutului, că "astfel de bravade neruşinate care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de jertfiţi ai nazimului este inadmisibilă şi merită o apreciere adecvată din partea Europei".

Ministerul de Externe rus consideră ca "nejustificabilă" validarea atacului care a costat Uniunea Sovietică 27 de milioane de vieţi şi spune că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu despre trecerea Prutului nu se explică prin unele "dintre condiţiile politice actuale", potrivit Ria-Novosti.

Moscova şi-a exprimat indignarea faţă de declaraţiile şefului statului român, care, în opinia sa, a justificat atacul Germaniei naziste contra URSS, scrie agenţia în pagina electronică, citând un comunicat al purtătorului de cuvânt al MAE rus, Aleksandr Lukaşevici.

"Rusia se indignează de recentele afirmaţii ale liderului român care a declarat că, dacă ar fi fost în locul mareşalului Antonescu, ar fi trimis de asemenea soldaţii români să participe la ofensiva lansată de Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice", se arată în comunicat.

Lukaşevici a calificat drept "nejustificabilă" validarea atacului care a costat Uniunea Sovietică peste 27 de milioane de vieţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici