- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.10.2020, 16:11)
- Gabriel Pecheanu
Sorin Grindeanu a demisionat de la ANCOM
- Sorin Grindeanu a demisionat de la ANCOM, membrii conducerilor celor două camere ale Legislativului luând act de demersul său
- El a anunţat de când a fost ales prim-vicepreşedinte că va renunţa la şefia ANCOM.

Sorin Grindeanu a demisionat de la ANCOM
La Birourile Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor de luni s-a luat act de demisiile lui Dan Şerban Iliescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, a lui Sorin Gheorghe Popescu din funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ şi a lui Sorin Mihai Grindeanu din funcţia de preşedinte al ANCOM.
Vineri, 9 octombrie, pentru toate cele trei poziţii sunt aşteptate propunerile de candidaturi, fiecare cu procedura aferentă.
Sorin Grindeanu a revenit în PSD şi a fost ales, la congresul din luna august, în funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii.
El a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) în noiembrie 2017.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei