Sorin Grindeanu: a început asfaltarea Drumului Expres Galaţi-Brăila

Publicat: 03 04. 2023, 20:36
Actualizat: 03 04. 2023, 20:38

Anunţul a fost făcut pe Facebook.

„Primii 300 metri de asfalt au fost aşternuţi astăzi pe Drumul Expres Galaţi-Brăila”, a anunţat Grindeanu.

Potrivit ministrului Transporturilor, antreprenorul român a ajuns la un stadiu fizic de 50% al lucrărilor. Turnarea covorului asfaltic se face în zona sensului giratoriu de la primul kilometru, la conexiunea cu drumul de legătură de la podul peste Dunăre de la Brăila.

Circulaţia pe Drumul Expres Brăila-Galaţi trebuie deschisă la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor.