Prima pagină » Politic » Sorin Grindeanu anunţă când va fi atinsă borna de 1.000 km de drum de mare viteză

Sorin Grindeanu anunţă când va fi atinsă borna de 1.000 km de drum de mare viteză

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat miercuri că borna de 1.000 de kilometric de drum de mare viteză va fi atinsă odată cu darea în folosinţă a secţiunii de autostrada Nuşfalău- Suplacu de Barcău.
Sorin Grindeanu anunţă când va fi atinsă borna de 1.000 km de drum de mare viteză
Cosmin Pirv
09 aug. 2023, 15:11, Politic

„Borna de 1.000 de km de drum de mare viteză va fi atinsă odată cu deschiderea secţiunii Nuşfalău- Suplacu de Barcău (13,55 km.)”, a transmis ministrul Transporturilor.

Conform acestuia, stadiul fizic al lucrărilor este de 95% şi acesta „arată seriozitatea constructorului”.

„Dacă şi condiţiile meterologice vor permite, există posibilitatea ca luna viitoare să puteam circula în regim de autostradă pe această secţiune”, a mai spus Grindeanu.

Ministrul a vizitat miercuri mai multe şantiere de pe Autostrada Transilvania. El a mai anunţat că, dacă se menţine ritmul lucrărilor, până la sfârşitul anului se va putea circula pe autostradă de la Cluj-Napoca la Târgu Mureş.