- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sorin Grindeanu este noua propunere PSD-ALDE pentru funcţia de premier / Prima declaraţie a lui Grindeanu: Rugăminte către Dragnea
Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Grindeanu este noua nominalizare de premier PSD-ALDE, a anunţat miercuri liderul PSD, Liviu Dragnea.
BREAKING NEWS Sorin Grindeanu este noua propunere PSD-ALDE pentru funcţia de premier
UPDATE „Există instituţii în această ţară pe care le respect foarte mult. Dar eu am decis, şi colegii mei mă susţin, mai ales după ce s-a întâmplat ieri şi în ultimele zile, să separăm apele dintre servicii şi partide. Vreau să avem o colaborare instituţională cu toate instituţiile, dar cinstită şi în limitele legii. Cred că va fi sănătos pentru toată lumea”, a spus Dragnea.
El a afirmat că nu i-a parvenit niciun răspuns referitor la motivele pentru care a fost respinsă propunerea ca Sevil Shhaideh să fie premier.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
„Nu a venit niciun răspuns, am primit răspunsul prin diverse site-uri şi prin vocea unor oameni care merg la televizor. Cred că ar fi trebuit să fi primit aceste răspunsuri, e vorba de un candidat la funcţia de prim-ministru al României. Un candidat la funcţia de prim-ministru al României eu nu cred că poate fi ucis mediatic în asemenea hal şi unii să tacă. Eu zic să le luăm pas cu pas şi să acţionăm gospodăreşte. Tocmai îmi venea greu să cred că SRI a dat un aviz favorabil anul trecut (la numirea ca ministru a lui Shhaideh) şi acum are altă poziţie”, a precizat Dragnea.
Liderul PSD a avertizat marţi că a sperat ca după alegeri „şi domnul Iohannis, şi oamenii, şi instituţiile cu care se consultă au înţeles că românii nu mai vor jocuri politice pe spinarea lor şi nici jocuri oculte”.
UPDATE Premierul propus de PSD-ALDE, Sorin Grindeanu, a fost întrebat miercuri dacă există o relaţie de subordonare între el şi Liviu Dragnea, el precizând că această relaţie este una de subordonare, dată fiind calitatea lui Dragnea de preşedinte al PSD.
„Este o relaţie de subordonare. Domnul Dragnea este preşedintele PSD. E simplu”, a răspuns Grindeanu, întrebat dacă există o relaţie de subordonare între el şi Dragnea.
Premierul propus de PSD-ALDE a mai spus, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că nu va face “mişcări” în Guvern sau politice fără colegii săi.
“Ei trebuie să decidă, împreună trebuie să decidem mutările pe care le facem”, a subliniat el.
Întrebat, la rândul său, dacă va mai exista comisia de monitorizare a activităţii Guvernului, formată din specialişti PSD, Liviu Dragnea a răspuns: „Va exista, categornic. Nu ne jucăm”.
UPDATE Chestionat asupra posibilităţii de a avea un Guvern instalat până la sfârşitul anului, Dragnea a răspuns: „Din păcate, cred că nu (...) În mod realist vorbind, nu cred că mai avem cum. Cred că am ratat o mare ocazie ca România să aibă un guvern acest an şi să aibă şi posibilitatea să adopte câteva măsuri. Din păcate, s-a ratat această oportunitate”.
El a spus că a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca Parlamentul să fie constituit rapid pentru a putea vota un guvern săptămâna trecută.
„România va avea de pierdut pentru că erau nişte măsuri care trebuiau luate în acest an şi nu pot fi luate din cauza întârzierii. După ce preşedintele va decide ce vrea să facă, o să vă prezint propunerea noastră de calendar, formarea echipei guvernamentale. Noi am sperat să avem buget al ţării până pe 15 ianuarie”, a afirmat liderul PSD.
UPDATE Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu a renunţat la ideea de a fi premier, el arătând, pe de altă parte, că propunerea PSD pentru funcţia de premier, Sorin Grindeanu, merge la Palatul Victoria pentru un mandat de patru ani.
''Nu pot să renunţ la această intenţie pe viaţă pentru că mi s-ar părea o prostie. Oricine de aici poate ajunge premier la un moment dat. Nu am renunţat la această idee, vă spun foarte cinstit. Nu renunţ la această idee, poate să fie oricând, poate să fie niciodată'', a precizat Dragnea.
El a spus, totodată, că Sorin Grindeanu nu are un mandat limitat în timp, ci unul de patru ani, dar nu a exclus posibilitatea unor discuţii ulterioare ''dacă se va simţi nevoia de o forţă proaspătă''.
''Sorin Grindeanu nu merge acolo pentru o periodă scurtă, merge acolo pentru un mandat de patru ani. Dacă el va putea gestiona acest program complex bine şi lucrurile merg bine, eu nu voi iniţia vreo discuţie pentru ca el să plece de acolo. Dacă la un moment dat se va simţi nevoia de o forţă proaspătă pentru a putea continua programul, o să discutăm atunci. Eu sper să aibă puterea, capacitatea şi încrederea în el să ducă la capăt acest program de guvernare. Va avea sprijinul meu total'', a afirmat Dragnea.
El a mai precizat că PSD-ALDE pot demara procedura de suspendare a şefului statului, Klaus Iohannis, chiar de „mâine”, el arătând însă că social-democraţii nu sunt iresponsabili pentru a face acest gest, dar îl vor face dacă Sorin Grindeanu nu va fi desemnat.
„A fost un curent în ultimele zile, au fost mii de mesaje primite, în care ni se cerea să trecem la suspendarea preşedintelui. Într-adevăr, avem o armă foarte puternică - o forţă de fapt, nu o armă - foarte puternică, care e reprezentată de majoritatea în parlament, pentru că puterea legitimă acolo este, acolo trebuie să fie în această ţară, nu în altă parte, la nicio altă instituţie. Acolo este puterea legitimă pentru că este puterea dată de popor”, a spus Dragnea.
El a arătat că social-democraţii nu sunt iresponsabili şi nu vor folosi această „forţă” pentru a face rău sau pentru a tulbura vieţile românilor.
„În acelaşi timp, nu sunt iresponsabil, nu suntem iresponsabili să folosim această forţă politică în a face rău sau în a tulbura foarte mult ţara şi vieţile românilor. Da, putem începe suspendarea chiar de mâine”, a subliniat Dragnea.
Întrebat ce se va întâmpla dacă preşedintele Iohannis va refuza şi a doua propunere avansată de PSD, în persoana lui Sorin Grindeanu, el a menţionat că nu va mai există altă variantă în afară de suspendare.
„Sper că nu va refuza. Am spus că facem un ultim demers pentru a evita o criză politică. Nu vreau să iniţiez un război politic cu teatru de război fiind România. Deja cursul de schimb intră pe un drum pe care nu-l dorim. Dar dacă nici acest gest cinstit din partea noastră nu va fi luat în seamă şi va refuza şi această propunere, cred că nu mai avem altă variantă”, a concluzionat Dragnea.
''Am discutat despre ce avem de făcut, am discutat varianta de a purcede la suspendare sau varianta de a merge pe aceeaşi propunere, doamna Sevil Shhaideh, sau varianta să mergem pe altă propunere - şi aici cu două subvariante'', a spus Dragnea, după şedinţa CExN.
El a arătat că a renunţat marţi noaptea la varianta de a merge cu aceeaşi propunere, în persoana lui Shhaideh, după ce aceasta i-a transmis că ar fi primit ameninţări cu moartea.
Dragnea a explicat că în condiţiile în care variantele suspendării şi Shhaideh au picat, a treia variantă a fost aceea de a asuma el personal propunerea de a fi premier. ''Liviu Dragnea a fost prima propunere. Am explicat de ce nu pot da curs, nu vreau să merg acolo forţând o lege'', a precizat Dragnea.
El a adăugat că a patra variantă a fost Sorin Grindeanu, propunerea sa, care a întrunit şi votul Comitetului Executiv Naţional.
''În aceste condiţii am propus colegilor mei după ce înainte m-am consultat, înaintea şedinţei, cu domnul Tăriceanu şi a fost de acord cu această propunere a noastră, să fie Sorin Grindeanu. Din câte ştiu nu e agent Hezbollah, nu e agent Hamas, poate se descoperă că e KGB, poate se descoperă că a omorât pe cineva. Eu sper ca această propunere să fie luată în serios. L-am rugat pe domnul Tăriceanu ca după ce - probabil va avea şi el o conferinţă de presă - să vină aici şi împreună să trimitem oficial această adresă prin care îi transmitem şi pe care o ducem că este propunerea noastră'', a susţinut social-democratul.
El s-a arătat nedumerit în privinţa procedurii de urmat.
''Am fost întrebat dacă mergem la Cotroceni, vă spun cu toată sinceritatea şi fără a fi considerat că suntem obraznici sau nerespectoşi. Nu am înţeles cum trebuie să vină această propunere, dacă noi trebuie să mergem la Cotroceni, unde, când şi am vorbit cu domnul Tăriceanu că ar fi jenant ca noi să mergem pe la poartă pe la Cotroceni să vorbim cu SPP-ul să spunem că avem o propunere, dar nu ştim cu-i să o lăsăm. Nu poţi merge la preşedintele României oricând ai chef. Şi atunci am făcut acest demers, aşa cum domnul preşedinte ne-a anunţat public că o refuză pe doamna Sevil Shhaideh. Am cumpănit şi noi bine, am analizat argumentele pro şi contra şi am hotărât să anunţăm şi noi public această propunere şi să trimitem hârtia oficială'', a concluzionat Dragnea.
UPDATE Premierul propus de PSD-ALDE, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după nominalizare, că le cere colegilor din partid şi lui Liviu Dragnea să îi fie ''tot timpul alături''.
''În primul rând le mulţumesc colegilor mei pentru votul de azi din Comitetul Executiv. E o mare responsabilitate şi simt această responsabilitate, nu doar a votului pe care l-am primit astăzi din partea colegilor mei, ci a votului românilor pentru un program de guvernare pe care trebuie să-l punem în practică'', a spus Grindeanu.
Primul său apel a fost o rugăminte pentru Liviu Dragnea.
''În al doilea rând am avut - dacă se poate spune aşa - o rugăminte în faţa colegilor din Comitetul Executiv Naţional, dar în primul rând o rugăminte faţă de preşedintele partidului, faţă de domnul Liviu Dragnea de a-mi fi alături, fiind cel care a coordonat echipa cu care a făcut acest program de guvernare pentru a ajuta la implementarea acestuia. E şi un lucru simplu pentru că este un program foarte foare clar, pe etape, dar totodată e şi complicat, fiind un program complex, care se referă la foarte multe aspecte, la aproape toate aspectele vieţii noastre, de aceea a fost această rugăminte de a-mi fi tot timpul alături, şi, sigur, de a mă ajuta dacă această propunere va fi acceptată de domnul preşedinte Iohannis'', a subliniat el.
ŞTIRE INIŢIALĂ Liviu Dragnea a precizat că partidul a avut mai multe variante - să declanşeze suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, să menţină propunerea iniţială, Sevil Shhaideh, sau o meargă cu un nou nume.
Dragnea a arătat că social-democraţii i-au propus să îşi asume el însuşi funcţia, dar a refuzat pentru că nu a vrut să forţeze o lege, deşi aceasta este neconstituţională şi nedreaptă.
El a subliniat că nu crede că noul Guvern se va instala în acest an.
"A trebuit să decidem dacă facem altă propunere, a doua propunere din partea colegilor mei să fiu eu, dar eu am spus că nu pot să obţin o funcţie după o lege si atunci a trebuit sa gasim o solutie, un coleg care să fie loial programului de guvernare si care sa aibă capacitatea sa inteleaga ca programul este dedicat romanilor, să merga la Palatul Victoria nu sa-si faca acolo un pol de putere", a declarat Dragnea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:07
-
astăzi, 10:01
Victor Negrescu: Am securizat pentru 2024 un buget UE record, cu 6% mai mare decât anul acesta