Sorina Pintea va fi internată sub pază într-un spital din Capitală

Publicat: 02 03. 2020, 10:55
Actualizat: 02 03. 2020, 11:36

Potrivit Poliţiei Capitalei, medicul din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1 a recomandat ca o persoană privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, să fie internată într-un spital din Bucureşti, din reţeaua publică, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Surse judiciare afirmă că este vorba de Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii.

„Pe parcursul internării, paza va fi asigurată de Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă”, arată Poliţia Capitalei.

Sorina Pintea a cerut încă de duminică seara, prin intermediul avocaţilor, să fie dusă la spital, deoarece starea ei se înrăutăţeşte în arestul preventiv.

Fostul ministru se aflat în Arestul Central al Poliţiei, unde, duminică a primit îngrijiri medicale, după ce a acuzat că se simte rău.

De altfel, recomandarea ca Sorina Pintea să fie văzută de un medic specialist a venit, luni, de la medicul din Arest.

Recent, Sorina Pintea a anunţat că a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă, dermatomiozită.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.