Prima pagină » Politic » Şova: Am luat decizia de a mă autosuspenda din funcţiile deţinute în PSD

Şova: Am luat decizia de a mă autosuspenda din funcţiile deţinute în PSD

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, că a luat decizia de a se autosuspenda ”din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD” şi a susţinut că votul din Senat îi va permite să se apere ”aşa cum se cuvine”, dacă dosarul său va ajunge în instanţă.
Şova: Am luat decizia de a mă autosuspenda din funcţiile deţinute în PSD

Şova a mai susţinut, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că DNA are ”toate mijloacele necesare pentru a putea finaliza cercetările” în cazul său şi că ”justiţia nu se efectuează prin arestări, ci prin judecata şi decizia judecătorilor”.

Şova era vicepreşedinte al PSD, funcţie în care a revenit după ce CEXn al partidului a aprobat în luna ianuarie revocarea deciziei de excludere a sa din partid.

Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova a fost de 79 de opţiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate.

Potrivit anunţului oficial făcut în plen, în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova.