Şova a spus că decizia CC este „corectă, normală, firească”.
El a spus că această decizie trebuie respectată.
Şova a spus că salută „realismul” şi „profesionalismul” judecătorilor CC, care au vrut să ia o decizie pe informaţii reale.
El a spus că, în perioada următoare, Guvernul, prefecţii, primarii, AEP şi Direcţiile de evidenţă informatizată a populaţiei se vor apuca de treabă şi vor reactualiza listele electorale permanente.
Şova a spus că România s-a aflat până în acest moment într-o situaţie extrem de dificilă, întrucât listele electorale permanente nu au fost actualizate în ultimii 20 de ani, în conformitate cu prevederile legale, ajungându-se la situaţia ca fostul general Pacepa să se regăsească pe listele de la Liceul Caragiale.
Senatorul PSD a ţinut să remarce faptul că magistraţii CC au amânat luarea unie decizii pentru a cunoaşte realitatea obiectivă şi a salutat hotărârea acestora, pe care a apreciat-o ca fiind raţională.
„Remarc realismul magistraţilor, care nu se pot pronunţa pe ficţiuni. Colegii de la PDL ar trebui să renunţe a mai trăi în realitatea personală în care trăiesc de câţiva ani”, a spus Şova.
Senatorul PSD a combătut ideea avansată de PDL, care a arătat că listele electorale ar fi trebuit actualizate înainte de referendum, el precizând că introducerea pragului s-a făcut în săptămâna organizării consultării populare şi era, evident, imposibil să se facă această reactualizare.
Şova a spus că Guvernul se va apuca de treabă de mâine, iar actualizarea listelor se va face în condiţii de transparenţă admininstrativă completă şi de corectitudine.
El a mai spus că decizia CC reprezintă un succes pentru statul de drept şi pentru români.
Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.
În acelaşi timp, Curtea Constituţionlă a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.