Şova, înlocuit de Ponta ca purtător de cuvânt al PSD şi trimis la Muzeul Holocaustului

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, că Dan Şova nu mai este purtător de cuvânt al partidului ca urmare a "marii gafe" şi a răspunsului "absolut stupid" dat la o întrebare pe tema Holocaustului, el precizând că îi va ţine locul cât va fi plecat la Washington, la Muzeul Holocaustului.

Urmărește
759 afișări
Imaginea articolului Şova, înlocuit de Ponta ca purtător de cuvânt al PSD şi trimis la Muzeul Holocaustului

Dan Şova (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Şova a făcut o singură afirmaţie, dar gravă. A făcut o mare gafă. Am exprimat punctul de vedere al PSD care este în totală contradicţie cu ce a zis Dan Şova şi evident mi-am cerut şi eu scuze, în numele PSD, şi-a cerut şi el scuze. Cred că trebuie să plăteasă pentru gafa pe care a făcut-o. L-am anunţat de azi că nu mai activează ca purtător de cuvânt", a spus Ponta.

El a precizat că Şova nu va mai activa ca purtător de cuvânt al PSD până nu pleacă, respectiv săptămâna viitoare, la Washington, la Muzeul Holocaustului, pentru a vedea "cu ochii lui" ceea ce a văzut şi el, respectiv ce s-a întâmplat în România cu evreii.

"Evreii au fost omorâţi şi în România, şi în Transnistria şi mai departe. După ce se întoarce, sunt convins că - nu doar el - putem să înţelegem cu toţii că sunt evenimnete istorice pe care trebuie să le cunoaştem şi trebuie să le recunoaştem", a spus Ponta.

"În rest, singura scuză pe care o are este că nu avut niciun fel de intenţie, pur şi simplu a dat un răspuns absolut stupid la o întrebare şi cred că deja plăteşte pentru asta", a adăugat Ponta.

Liderul PSD a spus că Şova nu va reveni în funcţia de purtător de cuvânt imediat după ce se va întoarce de la Washington, urmând să ia o decizie în acest sens.

"Eu cred şi am discutat şi cu cei care lucrează acolo, cu cei care îi vorbesc tot timpul, eu cred că cineva care are o percepţie greşită asupra istoriei trebuie în primul rând să vadă realitatea, să vadă argumentele, fotografiile, probele cu ochii săi. Când se întoarce de acolo o să am o discuţie cu domnia sa şi o să decid. Până atunci mă ocup să mă văd eu cu presa", a spus Ponta.

Alianţa Civică Democrată a Romilor (ACDR) cere instituţiilor statului să-l sancţioneze pe senatorul PSD Dan Şova pentru declaraţiile publice prin care a negat Holocaustul din România, solicitând conducerii Partidului Social Democrat un punct de vedere oficial faţă de afirmaţiile politicianului.

Conducerea Alianţei cere sancţionarea lui Şova pentru declaraţiile făcute în 5 martie 2012, la postul de televiziune "The Money Channel", în cadrul emisiunii "Oameni şi oameni", unde a declarat că "pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta se datorează lui Antonescu".

"Această afirmaţie este o mare jignire adusă minorităţii evreieşti din România. Pentru ştiinţa senatorului Dan Şova precizez că în timpul Holocaustului peste 250.000 de evrei din România au avut de suferit. Negarea Holocaustului din România reprezintă o ofensă adusă inclusiv minorităţii rome. Dacă senatorul Şova nu cunoaşte, îl informez că, alături de evrei, câteva zeci de mii de romi din România au fost victimele Holocaustului. ACDR se solidarizează cu reprezentanţii evreilor din România şi cere instituţiilor statului să ia măsuri împotriva senatorului PSD Dan Şova, pentru declaraţiile sale iresponsabile", declară preşedintele ACDR, Marian Daragiu.

ACDR solicită conducerii PSD un punct de vedere oficial cu privire la declaraţia făcută de senatorul Şova, care este totodată şi purtătorul de cuvânt al acestui partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici