Ordonanţa de urgenţă 24/2007 privind restructurarea Executivului a fost respinsă de senatori cu 12 voturi "pentru", 62 de voturi "împotrivă" şi două abţineri, în condiţiile în care Senatului este Cameră decizională.
"Ordonanţa de Urgenţă 24/2007 nu este decât o transpunere într-un act normativ cu putere de lege a Hotărârii Parlamentului nr. 19/2007 de învestire, ca urmare a unei proceduri de remaniere prin schimbarea componenţei politice a Guvernului. Lista ministerelor, comasarea şi divizarea lor aşa cum sunt ele precizate în această OUG au fost aprobate de plenul Camarelor reunite", a declarat, în plenul Senatului, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentului, liberalul Mihai Voicu.