Monica Anisie, câştigătoarea alegerilor de la PNL Sector 2, acuzată că a zgâriat un coleg. Contre între Cîţu şi Orban, prezenţi la eveniment
La evenimentul de luni seară, desfăşurat la Palatul Parlamentului, au fost prezenţi şi cei doi contracandidaţi la şefia formaţiunii, actualul preşedinte PNL, Ludovic Orban, şi prim-ministrul Florin Cîţu.
Monica Anisie a fost susţinută pentru această funcţie de şeful Guvernului.
„Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susţinut din primul moment în care mi-am anunţat candidatura şi aş vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci, pentru că ţi-a fost teamă să vii la acea poză, să vii lângă mine, ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în Partidul Naţional Liberal, să-ţi fie teamă să ai o opţiune, să-ţi fie teamă să spui public că vrei să ai o opţiune, opţiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură”, i s-a adresat Cîţu fostului ministru al Educaţiei.
Cîţu s-a războit astfel cu Ludovic Orban. Cei doi se vor lupta pentru ”potul cel mare”, funcţia supremă în Partidul Naţional LIberal.
Atacuri între liberali la alegerile pentru conducerea filialei PNL din Sectorul 2 al capitalei
Preşedintele PNL Ludovic Orban i-a răspuns lui Florin Cîţu, contracandidatul său la alegerile pentru conducerea partidului, în timpul discursului.
Ludovic Orban le-a spus liberalilor că înţelegerea de la alegerile locale cu USR PLUS a fost făcută astfel încât Gabriela Firea de la PSD să nu câştige un nou mandat de primar general.
„Şi eu mi-aş fi dorit ca la alegerile locale din 2020 să câştigăm alegerile cu candidaţi ai PNL. Credeţi-mă sunt un om care îmi fundamentez deciziile pe analize solide, pe studii, pe evaluări. Dacă noi, şi mai ales eu nu mi-aş fi asumat răspunderea de a face înţelegere cu USR PLUS şi de a pune între cei doi competitori de la USR PLUS, Vlad Voiculescu şi Nicuşor Dan, candidatul care să fie sprijinit de PNL şi de USR PLUS, astăzi primarul general al Capitalei ar fi fost Gabriela Firea, acesta este adevărul”, a spus Ludovic Orban.
Monica Anisie, acuzată că a zgâriat un tânăr liberal
Monica Anisie, fost ministru al Educaţiei şi preşedinte al filialei PNL Sector 2, a fost acuzată luni de un tânăr liberal că l-a zgâriat cu unghiile, pentru că a vrut se asigure că nu se fură la numărarea voturilor.
”Doamna Anisie recurge la gesturi de violenţă. Mi-a băgat unghia în mână pentru că am stat foarte aproape de colegii ei”, a spus tânărul liberal care a fost zgâriat de Anisie, potrivit EVZ.