Conform unui comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, europarlamentarii Adina Vălean (soţia lui Crin Antonescu – n.r.), Daciana Sârbu (soţia lui Victor Ponta – n.r.), Elisabeth Jeggle şi Janusz Wojciechowski solicită, printre altele, statelor UE să adopte strategii corespunzătoare în acest sens, care să cuprindă „măsuri cum ar fi sterilizarea animalelor cu şi fără stăpân, legi privind controlul câinilor şi promovarea principiului deţinerii responsabile de animale de companie”.
Dacă declaraţia va întruni jumătate plus unu din numărul parlamentarilor europeni, va deveni poziţia oficială a PE în acest dosar, precizează sursa citată.
În preambulul declaraţiei scrise se arată că, „în conformitate cu tratatul Uniunii Europene, animalele sunt fiinţe sensibile, iar statele membre UE trebuie să acorde întreaga atenţie cerinţelor referitoare la condiţiile de viaţă ale animalelor”. Totodată, se menţionează că, „în unele state membre, animalele fără stăpân reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii şi siguranţei publice” şi că unele dintre aceste ţări „aplică măsuri extreme împotriva animalelor fără stăpân”.
Eurodeputaţii invită CE să asigure respectarea principiului menţionat în articolul 13 din tratat în statele membre, iar statele membre să adopte strategii corespunzătoare privind gestionarea populaţiei canine. În acelaşi timp, europarlamentarii Adina Vălean, Daciana Sârbu, Elisabeth Jeggle şi Janusz Wojciechowski solicită CE să încurajeze statele membre să introducă identificarea şi înregistrarea obligatorie a fiecărui câine, prin sisteme compatibile la nivelul UE, pentru a evita răspândirea bolilor.