Spânu: O poziţie fermă a grupului PDL din Cameră este să solicităm excluderea lui Adrian Severin

Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor solicită "excluderea" europarlamentarului PSD Adrian Severin din partid şi din structurile PE, deoarece acesta "face un rău României", a declarat, marţi, deputatul PDL Marius Spânu.

Urmărește
2 afișări

Spânu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că imaginea României a fost afectată de cazul lui Adrian Severin, iar liderul PSD Victor Ponta are o poziţie "netranşantă, ezitantă".

"O poziţie fermă a grupului PDL din Camera Deputaţilor este să solicităm excluderea lui Adrian Severin, care face un rău României. Aici discutăm de România, nu de o luptă politică între noi şi alte partide pe scena politică, de imaginea României în Europa, care, datorită a ceea ce a făcut Adrian Severin, este aceasta, că la ora actuală discutăm doar de bani şi nimic altceva", a afirmat Spânu.

El a apreciat că liderul PSD Victor Ponta a dat dovadă de o atitudine ezitantă şi că acesta ar fi trebuit să iasă cu o poziţie fermă şi în ţară şi la Bruxelles, astfel încât să nu lase loc la interpretări.

"Dacă aici, în România, putem să facem jocuri de acest gen, nu credem că trebuie să exportăm acest tip de jocuri politicianiste şi de apărarea corupţilor şi în Europa", a mai spus deputatul PDL.

Potrivit lui Spânu, "dacă PE sau grupul socialist din PE ar fi amânat cu câteva zile decizia de a-i cere lui Severin demisia, PDL s-ar fi aşteptat ca Ponta să-şi îmbarce susţinătorii şi să-i ducă la Bruxelles pentru a picheta sediul şi a cere, la fel ca în cazul lui Nicolescu, independenţa justiţiei".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că Adrian Severin trebuie să demisioneze din partid şi din Parlamentul European, fiind convins că eurodeputatul nu este victima unor conspiraţii, ci a propriilor sale erori.

Ponta a precizat că, dacă Adrian Severin nu înţelege să iniţieze aceste demersuri, chiar el va declanşa procedurile în acest sens.

Europarlamentarul Adrian Severin refuză în continuare să demisioneze, atât din PSD, cât şi din PE, susţinând, la Antena 3, că nu este dispus să facă "un sacrificiu ritual" şi că solicită efectuarea unei anchete.

"A demisiona ca răspuns la acuzaţii mincinoase nu poate fi o soluţie", a susţinut Severin, adăugând că ceea ce i se cere este să facă "un sacrificiu ritual", pentru ca astfel să scape toată lumea de responsabilitatea aflării adevărului.

"Biroul grupului S&D din PE a confirmat, marţi, excluderea europarlamentarului Adrian Severin, acuzat de corupţie, din toate poziţiile deţinute şi i-a cerut acestuia să demisioneze din Parlamentul European", se arată într-o declaraţie a grupului socialiştilor şi democraţilor din PE remisă, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici