Spânu:Ponta clamează că apără justiţia,dar n-a fost la şedinţa Comisiei juridice privind cazul Păsat

Deputatul PDL Marius Spînu a declarat, marţi, în plenul Camerei, că liderul PSD Victor Ponta "clamează pe toate programele că apără justiţia", dar nu a fost prezent la şedinţa Comisiei juridice în care s-a discutat despre cererea procurorilor de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Păsat.

Urmărește
8 afișări

"Domnul Victor Ponta este membru al Comisiei juridice şi nu a fost la această şedinţă, deşi clamează pe toate programele că apără justiţia", a spus Spînu.

El a adăugat că votul din Camera Deputaţilor în cazul Păsat va arăta cine minte la televizor şi cine spune adevărul, având în vedere că purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD Lia Olguţa Vasilescu ar fi precizat la o emisiune televizată că decizia PSD este ca toţi parlamentarii partidului să voteze la vedere, în favoarea cererii procurorului general.

Florin Iordache (PSD) a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că deputaţii PSD, PNL şi PC vor sta în sala de plen a Camerei, dar nu vor vota în cazul cererii privind Dan Păsat, deoarece nu doresc să se amestece în "războiul" dintre DNA şi PDL.

Plenul Camerei Deputaţilor a început, marţi, dezbaterea solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL Dan Păsat.

După dezbatere, deputaţii se vor pronunţa prin vot secret cu bile.

Pentru a fi considerată adoptată, solicitarea DNA ar trebui votată de majoritatea deputaţilor prezenţi.

Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor, în 4 noiembrie, solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj.

Potrivit DNA, în perioada 2009 - 2010 Dan Păsat, în calitate de deputat, iar din data de 21 decembrie 2009 şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal, în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa - SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă.

La data de 18 februarie 2010, faţă de Dan Păsat s-a dispus urmărirea penală în legătură cu două infracţiuni de şantaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetările au fost extinse, fiind dispusă urmărirea penală faţă de Păsat şi sub aspectul celorlalte infracţiuni menţionate în cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici