Prima pagină » Politic » Şedinţa Camerei Deputaţilor privindu-l pe deputatul Marko Attila, suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa Camerei Deputaţilor privindu-l pe deputatul Marko Attila, suspendată din lipsă de cvorum

Camera Deputaţilor şi-a suspendat, miercuri, din lipsă de cvorum, şedinţa în care era prevăzută discutarea raportului Comisiei juridice privind cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila.
Şedinţa Camerei Deputaţilor privindu-l pe deputatul Marko Attila, suspendată din lipsă de cvorum
Alina Novaceanu
08 apr. 2015, 11:20, Politic

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a spus că suspendă şedinţa după o consulare cu liderii grupurilor parlamentare, neanunţând numărul deputaţilor prezenţă la şedinţă.

Deputaţii urmau să dea un vot cu bile în cazul cererii DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Marko Attila, deoarece cererea de demisie a acestuia nu a fost depusă la Cameră în original.

Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a amânat votul la cererea de arestare preventivă a lui Marko Attila după ce la Biroul Permanent a fost depusă cererea de demisie a acestuia, dar aceasta nu a putut fi luată în considerare deoarece nu era depusă în original.

Zgonea a spus atunci că se aşteaptă demisia în original a lui Marko Attila, în caz contrar urmând să se dea vot la raportul Comisiei privind cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive.