„Maria Gheorghiu se alătură echipei guvernamentale într-un moment important pentru a continua şi implementa programele-fanion ale Executivului: Pachetul naţional anti-sărăcie, Comisia de tăiat hârtii şi Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate. Experienţa celor 15 ani la catedră şi tenacitatea de care a dat dovadă pe parcursul a încă 15 ani în managementul unui ONG au fost încununate de succes prin preluarea, pentru prima dată, la nivel guvernamental a unui program social iniţiat de societatea civilă în beneficiul comunităţilor defavorizate”, se arată în comunicatul emis, miercuri, de Guvern.
Potrivit documentului citat, Maria Gheorghiu are studii în psihologie şi a participat, în ţară şi în străinătate, la numeroase programe în domeniul educaţiei şi managementului.
Ea este iniţiatoarea programului „Fiecare Copil În Grădiniţă” şi, împreună cu Leslie Hawke, mama actorului american Ethan Hawke, a dezvoltat mai multe proiecte destinate copiilor nevoiaşi.