"Michael Hayden, directorul Central Intelligence Agency, a făcut, în perioada 26-27 septembrie, o vizită de lucru în România, la invitaţia directorului Serviciului Român de Informaţii, George-Cristian Maior. În contextul vizitei, directorul CIA a avut întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu. De asemenea, au avut loc discuţii şi cu reprezentanţii Serviciului de Informaţii Externe", se arată într-un comuncat al SRI remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
SRI informează că "discuţiile s-au axat pe evoluţiile mediului de securitate internaţională, cu accent pe cooperările bilaterale, inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului" şi că "au avut loc consultări referitoare la stadiul procesului de transformare şi modernizare a Serviciului Român de Informaţii".
"Atât partea română, cât şi cea americană, au apreciat nivelul de încredere reciprocă manifestat de cele două servicii, precum şi nivelul foarte bun al cooperării în domeniul intelligence dintre România şi Statele Unite ale Americii", se arată în comunicat.
Preşedinţia şi Guvernul nu au oferit, până în acest moment, informaţii despre aceste întâlniri.