SRI verifică documentele prezentate de Ciuvică

Purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a declarat, duminică, pentru agenţia MEDIAFAX, că Serviciul verifică documentele prezentate de preşedintele GIP, Mugur Ciuvică, care nu au numere de înregistrare şi nici antet.

Urmărește
4 afișări
Imaginea articolului SRI verifică documentele prezentate de Ciuvică

SRI verifică documentele prezentate de Ciuvică

Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, Serviciul Român de Informaţii “încă verifică” documentele date publicităţii de preşedintele GIP, Mugur Ciuvică.

Bercaru a arătat că SRI ar putea încheia luni verificările asupra respectivelor documente care nu au numere de înregistrare şi nici antet.

Reprezentantul SRI a mai spus că în general documentele Serviciului Român de Informaţii se referă doar la elemente de siguranţă naţională.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a publicat, duminică, două documente care ar demonstra ca SRI spionează PNL şi pe senatorul liberal Norica Nicolai, respectiv două adrese de însoţire ale unor materiale realizate de Grupul de Evidenţă din cadrul SRI, semnate de generalul Vasile Stanciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici