Stadiul discuţiilor cu PNL, analizat de PSD într-o şedinţă restrânsă doar cu vicepreşedinţii

Stadiul negocierilor PSD-ACD pentru formarea unei alianţe politice va fi analizat într-o şedinţă restrânsă a BPN al PSD, în umătoarele zile, la care vor participa doar vicepreşedinţii, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Stadiul discuţiilor cu PNL, analizat de PSD într-o şedinţă restrânsă doar cu vicepreşedinţii

Stadiul discuţiilor cu PNL, analizat de PSD într-o şedinţă restrânsă doar cu vicepreşedinţii (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Negocierile PSD-ACD pentru formarea unei alianţe politice nu au fost abordate în şedinţa BPN de luni dimineaţă, preşedintele Victor Ponta informându-i pe membrii Biroului că va face o informare peste câteva zile, într-o şedinţă restrânsă, la care să participe doar vicepreşedinţii.

Surse din partid au declarat că, deşi Ponta afirmase la începutul şedinţei BPN că va face o informare asupra negocierilor cu ACD, când s-a ajuns la acest punct de pe ordinea de zi preşedintele PSD a precizat că va convoca pentru acest scop o şedinţă informală a BPN, la care să participe doar vicepreşedinţii.

PSD şi ACD au negociat, săptămâna trecută, în mai multe rânduri principiile care să ducă la formarea unei alianţe politice, fără însă a depăşi unele controverse legate de ponderea pe liste şi limitele unor eventuale candidaturi comune.

Potrivit unor surse care au participat la discuţiile dintre cele trei partide, liberalii au insistat ca în cazul unor liste comune de candidaţi, ACD şi PSD să aibă paritate în nominalizarea candidaţilor, în timp ce PSD a propus să desemneze candidaţi în cele 17 judeţe în care deţine şefia CJ, PNL să desemneze candidaţi în cele 5 judeţe în care are şefia CJ, în restul judeţelor urmând să fie desemnat candidatul cel mai bine plasat în sondaje. PSD a exclus sistemul paritar.

Pe de altă parte, surse din conducerea PSD au precizat că ideea parităţii pe listele comune cu ACD este respinsă de majoritatea preşedinţilor de organizaţii PSD.

Social-democraţii urmează să convoace, potrivit unei afirmaţii făcute luni de Victor Ponta, un Comitet Executiv la sfârşitul acestei luni, pentru a decide o eventuală alianţă cu ACD.

În CEX sunt membri de drept preşedinţii de organizaţii judeţene, o parte dintre aceştia, printre care Ion Toma, Gheorghe Nichita, Bunea Stancu, Marian Oprişan, preferând ca o alianţă PSD-ACD să funcţioneze doar la alegerile parlamentare, pe baza rezultatelor obţinute, separat, la alegerile locale din 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici