„Preşedintele Klaus Iohannis îşi menţine poziţia reiterată în nenumărate declaraţii publice privind combaterea fenomenului plagiatului şi importanţa integrităţii academice. Preşedintele României consideră corectă şi necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp, orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spaţiul public fiind binevenit”, arată Administraţia Prezidenţială într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, până la o decizie finală a instituţiilor abilitate, Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai face alte precizări pe acest subiect.
„Consider că am realizat teza de doctorat conform cerinţelor legale existente la acea vreme şi, în consecinţă, am iniţiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etică a UNAp”, transmite Nicolae Ciucă. El spune că UNAp poate cere verificarea de către CNATDCU.
Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, a relatat Press One.