Prima pagină » Politic » Statele Unite impun sancţiuni unor entităţi din China şi Turcia pentru ajutorul acordat Rusiei în războiul din Ucraina

Statele Unite impun sancţiuni unor entităţi din China şi Turcia pentru ajutorul acordat Rusiei în războiul din Ucraina

Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a peste 300 de entităţi ruseşti şi internaţionale, inclusiv unele din China şi Turcia, pentru sprijin oferit armatei ruse în timp războiul din Ucraina.
Statele Unite impun sancţiuni unor entităţi din China şi Turcia pentru ajutorul acordat Rusiei în războiul din Ucraina

Noile măsuri reflectă îngrijorarea tot mai mare a Washingtonului cu privire la faptul că administraţia de la Beijing şi alte ţări furnizează tehnologii critice pentru a susţine industria militară a Rusiei, informează Financial Times.

Printre ţintele sancţiunilor anunţate miercuri se numără două grupuri chineze care au furnizat Rusiei nitroceluloză, un ingredient pentru praf de puşcă şi combustibil pentru rachete, precum şi importatori ruşi de substanţe chimice.

„Acţiunile de astăzi vor perturba şi degrada şi mai mult eforturile de război ale Rusiei, urmărind industria militarp şi reţelele de evaziune care contribuie la aprovizionarea acesteia”, a declarat miercuri secretarul Trezoreriei, Janet Yellen.

Sancţiunile vin în urma avertismentelor emise de Yellen şi de secretarul de stat Antony Blinken, potrivit cărora companiile chineze care oferă sprijin armateri ruse se vor confrunta cu consecinţe semnificative.

Printre ţintele chineze se numără grupuri care ar fi furnizat Rusiei drone, arme şi muniţie, pe lângă cipuri, senzori şi alte tehnologii legate de domeniul militar.

Cele mai recente sancţiuni vin după ce Congresul a aprobat un ajutor militar care include 60 de miliarde de dolari pentru Kiev. Trupele ucrainene se străduiesc să îşi menţină poziţiile de-a lungul frontului din estul ţării.