Statele Unite se aşteaptă ca armata rusă să intervină rapid în Doneţk şi Lugansk

Publicat: 22 02. 2022, 01:14
Actualizat: 22 02. 2022, 10:22

„Trupele ruse continuă să se apropie de frontiera Ucrainei. Sunt indicii că invazia ar putea începe în orice moment. Washingtonul va continua eforturile diplomatice până în momentul în care tancurile vor pătrunde în Ucraina”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei Joseph Biden.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat, luni seară, armatei ruse să intervină pentru misiuni de „menţinere a păcii” în regiunile separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, după recunoaşterea independenţei acestora.

Rusia a mobilizat aproximativ 150.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, fiind acuzată de Statele Unite şi Marea Britanie că pregăteşte o invazie.