Preşedintele Biden le-a ţinut un discurs despre politica mondială şi naţională soldaţilor dintr-o bază militară din Virginia, spunându-le că omologul său chinez crede că Beijingul va „deţine America” în următorii 15 ani.
„Suntem într-o luptă între democraţii şi autocraţii”, a precizat Biden trupelor de la Joint Base Langley Eustis din Hampton. „Cu cât lumea devine mai complicată, cu atât este mai dificil pentru democraţii să se unească şi să ajungă la consens”m este de părere cel mai puternic om al lumii.
„Am petrecut mai mult timp cu preşedintele Xi [Jinping] decât orice lider mondial: 24 de ore de întâlniri private cu el doar cu un interpret, 17.000 de mile călătorind împreună în China şi aici”, a adăugat preşedintele. „El crede cu tărie că China, înainte de anul [20] 30, ’35, va deţine America, deoarece autocraţiile pot lua decizii rapide”, a dat din casă Biden.
„America este unică. Din toate naţiunile din lume, suntem singura naţiune organizată pe baza unei idei … ”, a mai afirmat Biden.
Apoi a oferit argumentele sale în legătură cu viitorul luptei dintre democraţie şi autocraţie:
„Niciunul dintre voi nu-şi primeşte drepturile de la guvern; îţi primeşti drepturile doar pentru că eşti un copil al lui Dumnezeu. Guvernul este acolo pentru a proteja acele drepturi date de Dumnezeu. Niciun alt guvern nu s-a bazat pe această noţiune. Nimeni nu ne poate învinge decât pe noi”.
Joe Biden a făcut referiri la regretatului său fiu, Beau, care a slujit în războiul din Irak, apoi preşedintele a discutat despre retragerea finală a trupelor americane din Afganistan.